Voleibaliştii au cedat un punct în Polivalentă

0
314

După ce a pierdut acasă meciurile cu Unirea Dej şi cel din CEV Cup, cu francezii de la Arago de Sete, voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova au întâmpinat mari probleme şi în partida disputată în Sala Polivalentă împotriva echipei Explorări Baia Mare, care a condus cu 2-1 şi a fost la un pas să bată vicecampioana în propriul fief al acesteia. Până la urmă, oaspeţii au plecat doar cu un punct din Bănie, elevii lui Dănuţ Pascu impunându-se în setul decisiv şi câştigând meciul cu 3-2, pe seturi 22-25, 25-19, 20-25, 25-21, 15-13. În urma acestui joc, craiovenii se menţin pe locul 3, cu 22 de puncte, iar următorul meci va fi derby-ul cu Volei Municipal Zalău, ocupanta poziţie secunde, programat duminică, de la ora 17, în Sala Polivalentă, în cuplaj cu meciul de baschet dintre SCM U Craiova şi Asesoft Ploieşti, care va începe la ora 20.