Profesorii universitari dau meditaţii gratuite

0
347

Elevii unităţilor de învăţământ din Craiova, dar şi tinerii care doresc să se înscrie la examenul de titularizare în învăţământ sau profesorii care vor susţine definitivatul sau gradul didactic II pot beneficia de meditaţii gratuite oferite de cadrele didactice din cadrul Universităţii din Craiova.

Cei interesaţi de această pregătire trebuie să se înscrie la sediul unităţilor de învăţământ sau al Universitatea din Craiova. Cursurile vor începe în luna februarie a anului viitor şi vor continua până în iulie.  Din acest an, vor putea beneficia de aceste consultaţii toţi cei interesaţi din zona Olteniei, Universitatea din Craiova a încheiat un parteneriat cu toate inspectoratele şcolare din zonă. Cursurile se vor derula nu numai la Universitatea din Craiova, ci şi la unităţile de învăţământ din Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi. În perioada februarie – iunie 2014, unul sau două cadre didactice vor merge acolo şi vor susţine orele de pregătire. În anul şcolar trecut, cadrele universitare au oferit meditaţii liceenilor, tratând în mod special subiectele cerute în programa pentru bacalaureat la disciplinele: matematică, limba română, literatura română, chimie, fizică, logică, informatică, mecanică, optică, termodinamică, geografie, filosofie, istorie.