Grevă în transporturile de mărfuri: Maşinile nu au mai fost trimise în curse, iar traficul a fost afectat în mai multe judeţe

0
367

Transportatorii rutieri de mărfuri au oprit, ieri, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care se aflau pe trasee au tras în parcări, a declarat pentru Mediafax Augustin Hagiu, reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR). În urma acestei decizii, traficul a fost blocat pe centura ocolitoare a Sibiului şi îngreunat în Arad, pe DN7, spre frontiera cu Ungaria.

Coloană de peste 120 de TIR-uri şi camioane, pe o lungime de 20 de kilometri

Augustin Hagiu a explicat că transportatorii rutieri de mărfuri aşteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să îşi respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunţate atunci au fost suspendate, şi abia după aceea se poate intra într-un dialog cu reprezentanţii acestei instituţii. În cadrul protestului, unii dintre şoferii de autocamioane aflaţi pe trasee au ales să meargă în coloană, cu viteze reduse.

Traficul pe centura ocolitoare a municipiului Sibiu a fost complet blocat timp de mai multe ore, potrivit declaraţiei făcute corespondentului Mediafax de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Anca Bloanca. Aici erau oprite la un moment dat peste 120 de TIR-uri şi camioane, pe o lungime de 20 de kilometri, cât măsoară centura, dintre care peste 17 sunt în regim de autostradă. Peste o sută de şoferi, cu tot cu camioane, s-au adunat şi pe centura rutieră de nord-vest (parte din DN 7) a municipiului Arad, ieri de dimineaţă, iar ulterior s-au alăturat alţi 50 de şoferi. La un moment dat, coloana de automarfare care se deplasa cu viteză redusă spre frontiera cu Ungaria din zona Vămii Nădlac ajunsese la peste 150 de vehicule şi se circula cu mare dificultate. În aceste condiţii, şoferii care mergeau în Ungaria au fost sfătuiţi de poliţişti să aleagă Vama Turnu, folosind drumul judeţean spre Variaşul Mare, pentru a evita DN 7.

Protest față de acciza la benzină şi motorină şi faţă de amenzile Poliţiei Rutiere

Secretarul general al Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), Mayer Siegfried, care a participat la acţiunea de la Arad, a afirmat că protestul de pe DN 7 avea loc între Arad şi Pecica, şoferii circulând cu cel mult zece kilometri la oră. Proteste au avut loc şi pe Autostrada Transilvania, la Gilău, judeţul Cluj, şoferii  parcând autovehiculele pe o bandă de circulaţie de pe fiecare sens, fără a bloca însă traficul.

Ioan Muncaciu, reprezentantul Asociaţiei Micilor Transportatori Cluj, a declarat corespondentului Mediafax că protestul a fost declanşat din cauza introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru la benzină şi motorină şi faţă de amenzile mari percepute transportatorilor de către Poliţia Rutieră. „Protestăm faţă de acciza pe motorină, care ne afectează afacerile, dar nu am dorit să blocăm traficul şi drumurile. La un camion sub 7 tone, care înregistrează 150.000 de kilometri parcurşi anual, noua acciză va duce la o creştere cu 2.700 de euro pe an la factura de alimentare cu combustibil. O firmă care are zece camioane va trebui să plătească în plus 27.000 de euro anual. Asta înseamnă că se închid afacerile transportatorilor, din cauza costurilor prea mari. De asemenea, protestăm şi faţă de amenzile prea mari aplicate de Poliţia Rutieră. Am semnat în mai o minută cu autorităţile centrale în care ni s-a promis că amenzile vor fi reduse, dar nu s-a întâmplat nimic”, a spus Muncaciu.

***

În minuta din 22 mai, semnată de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în acea perioadă, şi reprezentanţii Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România şi CNR, Radu Dinescu şi Meyer Siegfried, se arăta că, în maximum 30 de zile, MT va analiza propunerile partenerilor sociali şi, ulterior, va propune un program punctual pentru soluţionarea problemelor.

CNR a anunţat, în 5 decembrie, că din 9 decembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susţinând că „au epuizat toate căile diplomatice” în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă „lovitură” din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.