Pârtia de schi de la Obârşia Lotrului ar putea fi finanţată din Fondul de rezervă al Guvernului

0
759

Pârtia de la Obârşia Lotrului, din domeniul schiabil „Transalpina Ski Resort”, va fi finanţată din Fondul de rezervă al Guvernului, a declarat ieri, pentru Agerpres, deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu. „I-am reamintit lui Liviu Dragnea (n.r. – ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) că în programul de guvernare ne-am asumat cele 2.500 de obiective aflate într-un stadiu avansat de finalizare şi trebuie să ne ţinem de cuvânt în faţa românilor. I-am spus că domeniul schiabil Voineasa – Obârşia Lotrului nu se regăseşte în Ordonanţa 29, fapt pentru care am discutat cu ministrul Maria Grapini (n.r. – ministru delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism), care mi-a transmis că nu are fonduri la dispoziţie pentru finalizarea acestui obiectiv, care este realizat în proporţie de 92%. Nu am lăsat lucrurile aşa, am discutat cu vicepremierul Chiţoiu (n.r. – Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor) şi, din nou, cu Liviu Dragnea, care mi-au precizat că i-am convins şi vor găsi soluţii de finanţare, în 2014, din Fondul de rezervă al Guvernului”, a spus Aurel Vlădoiu. Trebuie menţionat însă că finalizarea pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului nu figurează printre investiţiile finanţate din bugetul de stat pe 2014 potrivit proiectului aprobat de Parlament şi trimis ieri spre promulgare.