„Tosca”, de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare

0
352
Tiberiu Soare

Opera „Tosca”, de Giacomo Puccini, revine pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”, o nouă reprezentația fiind anunțată pentru mâine 5 decembrie, de la ora 19.00. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare, dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, iar rolul Floriei Tosca va fi interpretat de Dragana Radakovic, soprană la Opera din Belgrad (Serbia). Spectacolul – în regia artistică a austriacului Tamas Ferkay și scenografia lui Răsvan Drăgănescu – se va desfășura în cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, ediția a 40-a.

Operă în trei acte de Giacomo Puccini, pe libretul de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după drama „La Tosca” de Victor Sardou, „Tosca” a avut premiera la Teatrul Constanzi din Roma, pe 14 ianuarie 1900. În rolul principal a evoluat soprana de origine română Hariclea Darclée, iar dirijor a fost Leopoldo Mugnone. În public s-au aflat și Regina Margherita, prim-ministrul Pelloux și mulți compozitori, printre care Pietro Mascagni, Francesco Cilea, Franchetti și Sgambati.

Dragana Radakovic

Pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”, „Tosca” va fi readusă la viață de Dragana Radakovic (Serbia) – Floria Tosca, Bogdan Roman (Timișoara) – Mario Cavaradossi, Ștefan Ignat (București) – Baronul Scarpia, Sorin Drăniceanu – Cesare Angelotti, Ioan Cherata – Sagrestano, Dragoș Drăniceanu – Sciarrone, Florin Ormenișan – Spoletta, Mircea Tudora – Temnicerul și Modra NoemiPăstorul. Li se vor alătura Corul de copii „Aspiraţii” al Şcolii nr. 39 „Nicolae Bălcescu” din Craiova, dirijat de Agata Petrencu, și, desigur, Orchestra și Corul Liricului craiovean.

Conducerea muzicală îi aparține tânărului Tiberiu Soare, care îşi desfăşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi participând la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveţia ş.a. La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio (ONR) a asigurat conducerea muzicală pentru numeroase concerte şi înregistrări. A dirijat concertul de la Expoziţia Mondială Shanghai – 2010 şi a revenit alături de ONR în metropola chineză în mai 2013, obţinând alături de ansamblu un frumos succes la Shanghai Spring International Music Festival. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.