Recital extraordinar susţinut de pianistul lituanian Kasparas Uinskas

0
363

Pianistul Kasparas Uinskas, din Lituania, revine pe scena Filarmonicii „Oltenia” din Craiova cu un recital extraordinar susținut cu numai câteva zile înainte de încheierea celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”. Evenimentul are loc astă-seară, cu începere de la ora 19.00, și oferă spre audiție trei creații de Frédéric Chopin – Nocturna op. 27, nr. 1; 12 studii, op. 25; Sonata nr. 3 în Si minor, op. 58. Preţul biletului: 10 lei.

În cadrul aceluiași festival, anul trecut Kasparas Uinskas a impresionat auditoriul cu prilejul recitalului pe care l-a susţinut (programul cuprinzând lucrări pentru pian solo din creaţia compozitorilor Fr. Chopin, J. Brahms, Cl. Debussy, S. Rahmaninov), ca și cu evoluţia în compania Orchestrei Filarmonicii „Oltenia”, alături de care a interpretat Concertul nr. 1 în Re minor de J. Brahms, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Kasparas Uinskas

Născut în anul 1979, în oraşul Druskininkai, Kasparas Uinskas și-a finalizat pregătirea de specialitate la Academia Naţională de Muzică şi Artă Dramatică din Vilnius (unde a susţinut teza de doctorat), apoi s-a perfecţionat la Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varşovia, şi la The Juilliard School din New York (ca beneficiar al Bursei „Vladimir Horowitz”). A concertat pe unele dintre cele mai prestigioase scene din întreaga lume (Carnegie Hall – New York, Kennedy Center – Washington, D.C., Wigmore Hall – Londra, Berliner Philharmonie, Auditorio Nacional – Madrid, Auditorio Fundacion Caixa Galicia – A Coruna, Filarmonica din Cracovia), precum şi în centre culturale importante din Italia, Ungaria, Portugalia, Turcia şi Lituania.

Repertoriul său cuprinde lucrări reprezentative pentru toate epocile componistice, de la Johann Sebastian Bach la compozitorii secolului al XX-lea, însă predilecţia artistului vizează de departe creaţia chopiniană (în 2006 a realizat un CD şi în 2008 un DVD cu pagini celebre de Fr. Chopin). Vădind o preocupare deosebită pentru promovarea muzicii lituaniene, în 2005 Kasparas Uinskas s-a alăturat unui grup de artişti alături de care a înregistrat lucrări aparţinând compozitorului, pianistului şi muzicologului Vladas Jakubenas, precum şi lucrări compuse de Balys Dvarionas.

În vara anului 2010, a devenit director artistic al „New Musical Generation Summer Festival and Academy”, unde zece zile consecutiv pianişti reputaţi din zece ţări sunt invitaţi să concerteze şi să susţină cursuri de măiestrie. La rândul său, desfăşoară o intensă activitate didactică în ţara natală, la Şcoala Naţională de Artă „M. K. Ciurlionis” şi în cadrul Academiei Naţionale de Muzică şi Artă Dramatică.

Marcian Petrescu

Tot în cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală” (15 noiembrie – 8 decembrie), în Café-Teatru „Play” (strada „C.D. Fortunescu” nr. 18) are loc astă-seară, începând cu ora 21.00, un concert susținut de Marcian Petrescu la muzicuță.