La câteva zile după prezenţa mai mult decât tonică, chiar memorabilă, prin contractele economice semnate, a premierului chinez Li Keqiang, la Bucureşti, şi a forumului chino-est european, anunţată este acum vizita premierului britanic David Cameron, însoţit de-o puternică delegaţie a oamenilor de afaceri, în China. Terenul a fost pregătit în prealabil, în sensul că guvernul britanic intenţionează să ofere o listă de facilităţi marilor investitori chinezi. Mai mult, Beijingul a fost asigurat că David Cameron nu va atinge nici una din temele sensibile, cum ar fi „chestiunea Tibetului”, „drepturile omului”, la fel şi soarta lui Dalai Lama. Nevoia de bani având prioritate. Nimic nefiresc. Până la urmă, relaţiile de colaborare economică nu reprezintă o favoare pe care o ţară o acordă alteia, ci contează interesul comun al celor două state. Aşa cum s-a întâmplat şi la Bucureşti. Chinezii nu-şi schimbă strategia după cum bate vântul, ci o urmează neabătut. Au anunţat un plan, îl aplică. Depinde de interlocutor. Premierul Li Kiqiang a perceput regiunea estică a Europei ca istovită de criza economico-financiară, ca pe o parte a Europei. Şi trebuie recunoscut un lucru: istoria începutului secolului al XXI-lea este dominată de emergenţa Chinei, care deplasează centrul de greutate al capitalismului de la Atlantic la Pacific. Această formidabilă mutaţie a fost prefigurată, după 1978, de către victimile Revoluţiei Culturale, sub autoriatea Deng Xiaoping, pentru a depăşi ravagiile maoismului şi a răspunde provocărilor lansate de dragonii asiatici. A cincea generaţie de lideri ai Republicii Populare Chineze se confruntă cu un alt risc. Ei trebuie să reorienteze modelul economic, fără a opri creşterea economică, dând prioritate cererii interne, ţinând cont de concurenţa noilor ţări din Vietnam, în Etiopia, trecând prin Banghadesh sau Cambogia. Xi Jinping şi Li Keqiang trebuie să definească noul model economic chinez. Economia a fost relansată printr-o detentă a creditului şi facilităţi fiscale, cu o creştere de 10,4% la producţia manufacturieră şi 154 miliarde dolari excedent ccomercial, din ianuarie în august 2013. China demonstrează că nu a fost contaminată de criza ţărilor emergente. Condamnarea lui Bo Xilai la închisarea pe viaţă, la 22 septembrie a.c, a însemnat un mesaj de legitimitate a leadership-ului Xi Jinping: refuzul de revenire la maoism şi fermitate în lupta contra corupţiei. Să mai notăm că şi primarul oraşului Nankin din estul Chinei a făcut, de asemenea, obiectul încălcării legii, urmând să dea explicaţii în faţa Comisiei Centrale de Inspecţie Disciplinară, poliţia internă a Partidului Comunist Chinez, pentru probleme economice, un sinonim al anticorupţiei. Stabilirea relaţiei de încredere între Xi Jinping şi Barack Obama, în luna iunie a.c., constituie un alt moment de referinţă în proaspătul mandat al noii conduceri de partid. Revenim la diversificarea şi îmbunătăţirea competitivităţii, prin creşterea concurenţei, care preocupă conducerea chineză. Care se gândeşte la restructurarea sistemului bancar, formal şi subteran, reducerea inegalităţilor sociale şi regionale prin îmbunătăţirea protecţiei sociale şi creşterea investiţiilor în educaţie, În fine, există preocupare pentru convertibilitatea şi internaţionalizarea yuanului. Pus în discuţie este rolul statului în economie, dar şi conducerea ţării de către Partidul Comunist, care se confundă cu statul. Noua conducere chineză nu abandonează reformele, dar ceea ce e demn de relevat este că dispune de o strategie extrem de clară. Şi până la urmă, Partidul Comunist Chinez, care nu este pomenit în afaceri, în nici o împrejurare, se dovedeşte tot atât de eficient precum se dovedeşte economia. Şi asta de la Den Xiaoping.
