Trupa de teatru Face Act a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova îi invită pe craioveni duminică 1 decembrie, de ziua naţională a României, la premiera spectacolului „Telecomandaţi”. Aceast spectacol face parte din proiectul studenţesc „Ministagiune de toamnă” derulat de Casa de Cultură a Studenţilor Craiova în perioada 01.10.2013 – 28.12.2013.
Spectacolul „Telecomandaţi” este o comedie inspirată din emisiunile difuzate de principalele posturi de televiziune din România. În cadrul spectacolului, membrii trupei interpretează personaje celebre din mass media românească. Piesa de teatru a pornit de la ideea că în multe emisiuni TV, difuzate la posturile naţionale, sunt promovate persoane care nu reprezintă cu adevărat modele pentru societate, principalul scop al acestui spectacol este acela de a educa tinerii să facă diferenţa atunci când privesc la televizor. Spectacolul se va desfăşura duminică 1 decembrie, de la ora 19:00, în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova. Intrarea este liberă. „Telecomandaţi” este un spectacol plin de umor cu mesaj puternic. Un spectacol de teatru care ironizează promoţiile din Ghidul TV. De ziua naţională a Românie, transformăm scena într-un mare televizor şi apoi…schimbăm canalul”, a declarat actriţa Mirela Găman, coordonator Face Act.
Ionuţ Dumitrache, director CCS Craiova:
„Acest spectacol se înscrie în seria de evenimente organizate de Casa de Cultură a Studenţilor Craiova cu şi pentru studenţi. CCS Craiova este locul în care studenţii sunt liberi să îsi dezvolte spiritul artistic în orice domeniu”.