Alexander Balanescu – trei concerte în trei ipostaze artistice. Unul alături de artista Ada Milea!

0
418

La invitaţia Filarmonicii „Oltenia”, renumitul artist Alexander Balanescu revine la Craiova, cu prilejul Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală” – ediţia a 40-a, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I. În acest context, Alexander Balanescu va evolua în premieră pe scena de concert craioveană într-o manieră inedită de exprimare a personalităţii sale artistice – compozitor, dirijor şi solist.

Astă-seară, celebrul violonist britanic de origine română Alexander Balanescu va putea fi ascultat în Café-Teatru „Play” (strada „C.D. Fortunescu” nr. 18), unde, începând cu ora 21.00, susține un concert de jazz împreună cu „BKG TRIO”, alături de Zlatko Kaucic (saxofon) și Javier Girotto (percuție). Preţul biletului: 15 lei.

Tot aici și la aceeași oră, Alexander Balanescu și artista Ada Milea vor prezenta mâine, 30 noiembrie, spectacolul „Insula” / „The Island”, realizat în 2006 și care s-a bucurat de succes atât în țară, cât și în străinătate. Cei doi au prelucrat varianta în limba engleză a piesei „Insula” a marelui scriitor suprarealist Gellu Naum, bazată pe povestea lui Robinson Crusoe. „La sfârşitul anilor ’90 am dat peste două albume ale Adei Milea. Munca acestei artiste m-a impresionat prin originalitatea şi curajul ei nemaipomenit. Felul în care negocia cu epoca de după Ceauşescu era complet lipsit de compromisuri. Imediat după ce am ascultat albumele am vrut să lucrez cu ea”, mărturisea Alexander Balanescu. Despre el, artista declara că „e un geniu”: „A fost prima oară când am pus mâna pe-un geniu şi am cântat cu el… Orice experimentează, e deschis la tot”. Preţul biletului: tot 15 lei.

Duminică, 1 decembrie, ora 19.00, Alexander Balanescu va concerta alături de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia”, publicul putând să-l (re)vadă nu numai în postura de violonist, ci și în cele de dirijor și compozitor. Programul cuprinde o creație proprie a artistului, interpretată în primă audiție în România – „Postcards From Beyond” pentru cor şi orchestră, ce abordează problema Holocaustului, dorinţa autorului fiind de a evidenţia semnificaţia istorică a tragicelor evenimente petrecute în secolul al XX-lea în timpul celui de-al doilea război mondial, consecinţele etice, precum şi modul în care acestea influenţează condiţia umană în vremurile actuale. Principala sursă de inspiraţie pentru text o constituie cărţile poştale-simulacru pe care oamenii închişi în lagărele de concentrare erau forţaţi să le trimită acasă, spre a-i „linişti” pe cei dragi. Vor mai putea fi audiate Concertul nr. 5 în La major pentru vioară şi orchestră, K. 219, de Wolfgang Amadeus Mozart, și Ciaconna în Sol minor pentru orchestră de coarde, de Henry Purcell – Benjamin Britten (100 de ani de la naştere). Preţ  bilet: 20 lei (elevi, studenţi, pensionari – 15 lei).

Acorduri de Bellini, Donizetti, Leoncavallo, Mascagni, Puccini, Verdi ș.a. vor răsuna astă-seară, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii „Oltenia”, cu prilejul recitalului „Canzoni Italiane”, susținut de soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu. Duo-ul a devenit binecunoscut publicului meloman în ultimii ani prin turneele întreprinse în Olanda, Germania, Japonia, America, Ungaria, Siria. În repertoriul pus în valoare de cei doi artişti creaţia contemporană de lied românesc reprezintă o prioritate. Preţul biletului: 10 lei.

 

În programul de mâine, 30 noiembrie, al Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”:

  • Ora 13.00, Biserica „Madona Dudu”: Concert de muzică sacră ortodoxă (dirijor: Alexandru Racu).
  • Ora 18.00, Sala Filarmonicii „Oltenia”:„Să (re)descoperim Filarmonica în CHEIA FAmilia”. Concurs cu premii dedicat familiilor de iubitori ai muzicii clasice.