„Soluţii pentru Managementul Integrat al Apei“

0
1126

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, luni, la seminarul „Soluţii pentru Managementul Integrat al Apei“, organizat în sala de ședințe a instituției, în cadrul căruia a fost prezentat conceptul de alimentare artificială a acviferelor, ca soluţie în vederea asigurării unor surse de apă potabilă pentru localităţile din zona de sud şi de sud-vest a judeţului. 

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a subliniat că tehnologia, implementată cu succes în Olanda, poate contribui semnificativ, alături de masterplanul derulat de administrația județeană cu finanțare europeană, la rezolvarea unora dintre problemele privind alimentarea cu apă a localităților din Lunca Dunării.

„Am fost foarte interesați de ceea ce faceți dumneavoastră și urmărim să punem în operă experiența pe care ați câștigat-o, în mod special în Olanda. Ne aflăm într-unul dintre cele mai mari județe ale României, care are probleme notabile legate de alimentarea cu apă.

În sudul Doljului, într-un procent foarte ridicat, fântânile sunt infestate cu nitrați, nitriți și amoniac, iar în nordul județului o exploatare nejudicioasă a resurselor subsolului a făcut ca pânza freatică să fie afectată. Suntem deschiși ideii de a folosi orice fel de tehnologie care poate fi utilizată pentru a îmbunătăți calitatea vieții în această regiune.

Mă bucur că la acest seminar se află prezenți toți cei 17 primari ai localităților situate de-a lungul Dunării, de la Calafat și până la Bechet și Dăbuleni, în zone care riscă să se deșertifice. De altfel, acest fenomen, al deşertificării, dar şi seceta au dus la degradarea solurilor în sudul judeţului, unde circa 105.000 de hectare au devenit aride, iar, potrivit Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Dolj, o suprafaţă de 4.111 hectare de teren nu mai poate fi utilizată în prezent pentru agricultură.

În aceste condiții, consider că proiectul pe care ni-l propuneți și care prevede folosirea unor tehnologii revoluționare pentru stocarea apei în acvifere poate fi aplicat cu succes și aici, în sudul arid al României. În această regiune, solul este nisipos și poate să acționeze ca un filtru, pentru a fi create aceste bazine subterane de apă potabilă, din care să fie alimentată populația. Și primarii și-au arătat interesul pentru a aplica aceste proceduri noi, iar eu cred că în județul Dolj poate fi demarat un program-pilot….