Băsescu: Voi promulga legea referendumului în a zecea zi de la motivarea CCR

0
361

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va promulga legea referendumului în a zecea zi de la motivarea Curţii Constituţionale a României (CCR), susținând că va încerca în acest mod să preîntâmpine un “dezastru”, respectiv organizarea consultării populare privind revizuirea Constituției concomitent cu alegerile prezidențiale. “Voi promulga legea în a zecea zi la ora 23 și 59 de minte, atât cât îmi permite Constituția, încercând să preîntâmpin un astfel de dezastru. Cred că dacă am organiza un astfel de scrutin, în care se alege președintele și se votează și Constituția, lovitura de credibilitate ar fi aproape egală cu cea pe care am primit-o ca urmare a acțiunilor de lovitură de stat de anul trecut. Cred că ar fi foarte apropiată, ne-ar decredibiliza complet. Nimeni nu ar putea să înțeleagă cum poți să ceri unui popor să voteze o revizuire a Constituției simultan cu viitorul președinte și problema pe ce Constituție își va face acel președinte campania, că dacă nu iese referendumul trebuie să vorbească pe actuala Constituție, dacă iese referendumul trebuie să vorbească precum pe viitoarea Constituție. Un ridicol complet, în care lumea ne-ar considera neevoluați și ca stat și ar fi o notă proastă nu numai pentru politicieni, ci și pentru electoratul care acceptă un asemenea sacrilegiu democratic”, a spus Băsescu, la B1 TV. (Agerpres)