Proiectul „RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, la final

0
490

Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, a organizat, în această săptămână, conferinţa de finalizare a proiectului „RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”, implementat în parteneriat cu Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai echipei de proiect şi ai partenerului, media, ai ONG-urilor, Şcolii Gimnaziale nr. 1 Mârşani, firme cu activităţi în domeniul ţesătoriei şi absolvente ale cursului de ţesătorie derulat în perioada octombrie 2012 – septembrie 2013, în localitatea Grădinari, judeţul Olt și comuna Mârşani, judeţul Dolj.

În cadrul mesei rotunde, activitate distinctă în cadrul proiectului, au fost prezentate obiectivele proiectului, rolurile partenerilor de proiect şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului care se va încheia în data de 30 noiembrie. «Evenimentul din această săptămână marchează finalizarea primului proiect din fonduri structurale, al Arhiepiscopiei Craiovei, prin Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, pe componenta de investiţii în resursele umane și nu în infrastructură. Trebuie punctat de asemenea că a fost un proiect în care s-a pus accentul pe parteneriat, în ceea ce priveşte implementarea acestuia, parteneriat stabilit între doi exponenţi ai societăţii civile, pe de o parte, un ONG, Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, care a fost solicitantul aplicaţiei, şi care are ca scop promovarea activităţilor culturale dar şi desfăşurarea de activităţi caritabile, de a ajuta toate categoriile de persoane defavorizate, fără niciun fel de discriminare.  Pe de altă parte, a implicat Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor, care este un organism de talie profesională ridicată şi care dezvoltă acţiuni de formare profesională pe toate palierele, începând de la calificare, specializare, perfecţionare a resursei umane», a declarat Silviu Ciocşan, asistent manager în cadrul proiectului.

 Abslvenţi ai cursului, integraţi pe piaţa muncii

Potrivit reprezentanţilor echipei de proiect,  obiectivul specific al acestui proiect a vizat dobândirea de noi abilităţi şi competenţe în domeniul ţesător – restaurator covoare prin intermediul cursurilor de specializare autorizate, în rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inactive sau şomerilor din judeţele Dolj şi Olt, aparţinând mediului rural. „De asemenea, ne-am propus ca după efectuarea acestui curs de calificare să integrăm pe piaţa muncii persoane calificate, prin începerea unei activităţi în acest domeniu, asigurând o rată de plasare de cel puţin 5% din aceste persoane. În cadrul proiectului am desfăşurat ca activităţi destinate grupului ţintă o campanie de informare şi conştientizare în care, persoanelor din comunităţile din localităţile Mârşani şi Grădinari li s-a adus la cunoştinţă obiectivul proiectului, a urmat etapa de selectare a persoanelor, informarea şi consilierea profesională, stabilind traseul profesional al fiecarei persoane, şi cursul propriu – zis de calificare. Pe parcursul proiectului, au fost efectuate patru vizite la Muzeul Olteniei, unde cursanţii au avut posibilitatea de a analiza diverse obiecte de artă tradiţională, iar apoi a urmat programul efectiv de plasare pe piaţa forţei de muncă unde, într-adevăr, până la această dată avem deja trei persoane angajate, în judeţul Olt. În continuare, în următoarele şase luni, pe parcursul perioadei de sustenabilitate a proiectului, încercăm să ajutăm persoanele calificate să-şi găsească un loc de muncă, având calitatea de angajat, sau să-şi deschidă propria afacere”, a subliniat Silviu Ciocșan, asistent manager în cadrul proiectului „RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”.

În cadrul proiectului, 153 de persoane au beneficiat de consiliere profesională, la cursul de ţesătorie tradiţională au fost înscrise 63 de persoane, dintre care 58 au obţinut diploma de calificare.

Cursurile de calificare în domeniul ţesătoriei s-au adresat persoanelor inactive pe piaţa muncii, din judeţul Dolj, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomeri, care nu deţin competenţe în meseria tradiţională de ţesător – restaurator de covoare. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 2.120.000 de lei, din care 42.606 lei reprezintă contributia Fundaţiei “Cuvântul care Zideşte”.