Dacă înaintea meciului tur dintre cele două echipe craiovene s-a pronunţat în calitate de simpatizant al CS Universitatea Craiova, fostul fundaş stânga al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a prefaţat derby-ul de pe „Ion Oblemenco” din postura de şef al departamentului scouting al liderului seriei a doua. „Roşu” spune că fanii vor fi împărţiţi, unii preferând echipa susţinută de autorităţi, alţii pe cea a lui Mititelu, iar unii ori le susţin pe amândouă, ori aşteaptă ca una dintre ele să confirme, să facă perfromanţă. „CS Universitatea va câştiga la două goluri diferenţă. Mă bazez pe Ovidiu Stângă şi pe scăderea de formă a echipei lui Mititelu. Nu pe public, pentru că de data asta va fi împărţit în trei: unii cu Universitatea, alţii cu Mititelu şi cei de la Stemă cel mai probabil vor fi neutrii. Îmi doresc să văd mai mult fotbal ca-n tur. La Severin a fost foarte puţin fotbal şi multe altercaţii, îmbrânceli. Spectatorii să vină în număr cât mai mare, indiferent cu ce echipă vor ţine. Mă aştept la o atmosferă tensionată, pentru că ştiu care e patima oltenilor. Dar mi-aş dori ca meciul de sâmbătă să prefaţeze fotbalul pe care îl vrem, adică fotbalul de înaltă performanţă, pentru că ambele tind să promoveze“ a spus fostul internaţional la Tvr Craiova. Nae Ungureanu şi-a format o părere despre sextetul care va aborda play-off-ul, la finalul sezonuloui regulat: „Cele două echipe ale Craiovei, ASA, Bistriţa, Vâlcea şi Olimpia Satu Mare – echipe cu loturi omogene. Noi trebuie să obţinem puncte. Mai avem patru meciuri grele, exact cu echipele cu care ne batem la promovare. Cu FCU nu va fi uşor, este o echipă organizată foarte bine, cu jucători cu experienţă, cu bagaj în spate şi asta se vede“.