Aeroportul Craiova va fi modernizat cu 24,22 milioane de euro

0
382

Aeroportul Internaţional Craiova se va moderniza cu o sumă de 24,22 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind din fonduri europene. Consilierii judeţeni s-au întrunit, ieri, într-o şedință extraordinară pentru a vota trei proiecte de hotărâre prin care se asigură această finanţare.

Pornind de la faptul că, tot ieri, s-a purtat discuţii cu compania Wizz Air pentru extinderea curselor şi amenajarea unei baze de zbor la Craiova, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a ţinut să le mulţumească aleşilor judeţeni că l-au susţinut în demersurile de dezvoltare a Aeroportului, dar şi să le transmită că vor mai urma şi alte hotărâri prin care se va continua de acum încolo modernizarea lui. „Din acest moment pornim la un drum nou. Vor fi multe hotărâri de dat şi de modificat, dar important este că dorim să vedem rezultatul final al acestui demers al nostru”, a declarat preşedintele Ion Prioteasa, în deschiderea şedinţei.

1,41 milioane de lei de la bugetul judeţului

Consiliul Judeţean Dolj, prin Regia Autonomă Aeroportul Craiova, urmează să înainteze spre finanţare proiectul „Reabilitarea infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova” în cadrul Programului Operaţional „Transport”, Axa Prioritară 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T, în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport, Domeniul major de intervenţie 2.4 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian. Valoarea totală a proiectului, cu TVA, este de 108, 25 milioane de lei, echivalentul a 24,22 milioane de euro. Cea mai mare sumă provine din fonduri europene, respectiv 60 milioane de lei, iar 9,19 milioane de lei (13% din bani) vor fi acordaţi de la bugetul de stat. Consiliul Judeţean Dolj contribuie cu 2% din bani, revenindu-i partea la 1,41 milioane de lei. În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii judeţeni au aprobat şi o rectificare bugetară prin care s-au acordat aceşti bani.

Pista va fi modernizată în 8 luni

Cel de-al treilea proiect de hotărâre, care a fost votat tot ieri de consilierii judeţeni, se referă la studiul de fezabilitate după care se vor face modernizările la Aeroport. Potrivit SF-ului, 150.000 de metri pătraţi de pistă vor fi asfaltaţi, iar 2.650 de metri pătraţi vor fi reparaţi. Autorităţile judeţene au prevăzut şi o extindere a pistei cu încă 19.100 de metri pătraţi, astfel că suprafaţa totală care va fi reabilitată va fi de 171.750 de metri pătraţi de pistă. Proiectul mai prevede investiţii care vor asigura portanţa platformei şi a pistei. Toate lucrările ar urma să se finalizeze în termen de 8 luni, potrivit proiectului. Preşedintele Ion Prioteasa a declarat că un studiu de trafic estimează că Aeroportul Craiova ar atinge un număr de 1 milion de călători abia în anul 2030, dar investiţiile care se fac acum vor face ca numărul de călători să fie realizat cu mult mai devreme.