Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „La Aeroport nu va mai exista zi liberă, se va zbura de luni până duminică”

1
410

Conducerea Wizz Air a anunţat, ieri, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând cu luna iulie a anului viitor vor deveni operaţionale patru noi rute, solicitate de românii din afara ţării, dar şi de cei din acesată zonă, care utilizează transportul frecvent aerian. Totodată, Gyorgy Abran, directorul comercial al Wizz Air, a anunţat deschiderea celei de-a 19-a baze, ce va fi inaugurată în iulie 2014, noua aeronavă Airbus 320 alocată acesteia fiind livrată în Craiova pe 23 iulie 2014.

Reprezentanţii Wizz Air au anunţat, ieri, creşterea frecvenţelor pe zborurile deja existente spre Milano Bergamo şi Londra Luton şi lansarea a patru noi rute spre Barcelona, Bologna, Dortmund şi Roma Ciampino, ce vor deveni operaţionale începând cu 23 iulie 2014. Biletele au fost puse deja în vânzare şi pot fi rezervate pe wizzair.com, la tarife pornind de la 99 de lei.

“E vorba de destinaţii în care se află români sau merg cu regularitate şi, de asemenea, ţări în care se găsesc potenţiali investitori”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Toodată, Wizz va avea o bază şi la Craiova, căreia îi va aloca o aeronavă nouă. Aceasta va susţine operarea a şase noi rute din Craiova şi creşterea capacităţii în primele 12 luni la 260.000 de locuri. „Compania consideră, de asemenea, că această creştere va stimula şi piaţa locurilor de muncă în aviaţie şi în turism, întrucât consumatorii vor avea acces la un număr mai mare de zboruri low cost”, a mai spus Gyorgy Abran, directorul comercial al Wizz Air.

Noile zboruri Wizz Air din Craiova

Noile zboruri Wizz Air din Craiova spre Bologna și din Craiova dpre Roma (Ciampino) vor fi miercurea şi duminica, începând cu data de 23 iulie 2014; pentru Craiova – Dortmund vor fi zboruri în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, din 24 iulie 2014, iar de la Craiova spre Barcelona se va zbura  în zilele de luni şi vineri, din 25 iulie 2014. Toate zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri. Cu noile rute incluse, reţeaua Wizz Air va cuprinde şase destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Craiova.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a precizat cu această ocazie că se discută acum despre curse către ţări în care se află numeroşi români, despre destinaţii către care se îndreaptă mulţi români, dar şi despre zone din care pot veni investitori străini către Craiova. „După lansarea zborurilor către Italia, cu Milano-Bergamo, şi către Marea Britanie, cu Londra-Luton, iată că deschidem acum cursele către Spania, cu Barcelona, către Germania, cu Dortmund, şi, din nou, către Italia, cu Bologna şi Roma-Ciampino. Practic, la Aeroportul Craiova nu va mai exista zi liberă, pentru că se va zbura de luni până duminică. Dar vestea cea mai importantă este că operatorul aerian Wizz Air stabileşte o bază pe Aeroportul Craiova. Aceasta înseamnă, în primul rând, că va face o investiţie mare, de circa 40 de milioane de euro, într-o aeronavă care va rămâne numai în această zonă şi care va avea echipaje ce numără, în total, 36 de membri, respectiv piloţi, copiloţi, stewardese. Înfiinţarea bazei angrenează şi alte companii: cei care fac mentenanţă, se ocupă de bagaje, de asigurarea securităţii aeroportuare”, a mai spus Ion Prioteasa.

Realizarea unui sistem modern de balizaj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, a precizat cu această ocazie că trei ingrediente au contribuit la succesul acestui proiect: punerea la dispoziţie de către CJ Dolj a fondurilor necesare pentru construirea unui nou terminal, multă muncă pentru accesarea unui proiect finanţat din fonduri europene, care are ca obiectiv reabilitarea infrastructurii de mişcare şi realizarea unui sistem modern de balizaj, şi apariţia unei baze aeriene a Wizz Air aici, fapt care confirmă că acest aeroport este funcţional şi are viitor.

„Destinaţiile prezentate astăzi, pentru care zborurile încep de la 23 iulie 2014, erau foarte solicitate. Numeroşi români ajung în aceste zone pentru că acolo muncesc, dar sper că aceste curse se vor transforma şi în legături economice, mulţi investitori putând astfel să vină în Oltenia şi să-şi dezvolte o afacere”, a mai spus vicepreşedintele Cristinel Iovan.

Peste 100.000 de pasageri în 2014

La rândul său, directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a spus că această zi reprezintă încununarea eforturilor din ultimii ani. O bază Wizz Air în Craiova este o ancoră a Wizz Air, dar şi o ancoră a aeroportului. „Pentru fiecare aeronavă este nevoie de 36 de persoane, care reprezintă echipajele. Acestora li se adaugă personalul tehnic, personalul de sol, de birou, personalul pentru check-in – alte locuri de muncă la aeroport. Această bază trebuie privită prin tot ceea ce înseamnă, ca posturi noi, ca venituri, dar şi ca trafic, care va depăşi, cu certitudine, 100.000 de pasageri în 2014. Sunt şase rute care vor fi operate de pe Aeroportul Craiova, cu 16 zboruri, şi sper că numărul lor nu se va opri aici. Cu cât va zbura mai mult, avionul care va fi alocat bazei de la Craiova va aduce mai mult trafic şi mai multe beneficii pentru Wizz Air Group şi pentru aeroport”, a declarat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova.


Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

„Suntem foarte mândri că, după o perioadă de cinci ani în care am dezvoltat acest proiect numit Aeroportul Craiova, în care am crezut cu ardoare, astăzi anunţăm alte lucruri importante care se vor petrece la acest aeroport. Este ziua în care, practic, dăm startul pentru noile rute, pe care le-am mai anunţat de-a lungul timpului, biletele fiind deja puse în vânzare. Vorbim despre curse către ţări în care se află numeroşi români, despre destinații către care se îndreaptă mulţi români, dar şi despre zone din care pot veni investitori străini către Craiova”.

 

Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj:

„Această bază operaţională, care presupune că un avion rămâne în permanenţă la Craiova, va trebui folosită la maximum, ceea ce înseamnă că vor apărea şi alte destinaţii. Din datele pe care le avem, există o încărcare foarte bună a aeronavelor, iar acest lucru ne dă speranţe pentru viitor. Sunt convins că traficul pe Aeroportul Craiova va ajunge anul viitor la peste 100.000 de pasageri”.

 

Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova:

„În prezent, de pe Aeroportul Craiova se derulează curse regulate de la şi către Roma-Fiumicino (zbor operat de Carpatair), Londra şi Milano (ambele operate de Wizz Air). Începând din 2014, alte patru destinaţii – Barcelona, Dortmund, Bologna şi Roma-Ciampino, vor fi lansate, în luna iulie, Craiova fiind conectată astfel la cele mai importante oraşe europene”.

1 COMENTARIU

  1. Ar fi ff necesar un zbor către Zaragoza pentru miile de olteni care muncesc în acea zona din Spania. Poate propuneți și această rută care acum e operată de București și Cluj.
    În rest: jos pălăria pt. EL PRESIDENTE Prioteasa . Este un oltean adevărat!

Comments are closed.