Corlăţean: Muncim pentru o decizie favorabilă la Schengen în decembrie

0
538
Titus Corlăţean

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că preşedinţia lituaniană a UE a înscris subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din decembrie, când ar fi legitim să se ia o decizie favorabilă. „Preşedinţia lituaniană a UE a înscris cu mai multe luni în urmă, ca proiect de decizie pentru Consiliul JAI din decembrie, chestiunea aderării României şi Bulgariei. Muncim în continuare pentru ca acest proiect, posibil cu două trepte, să rămână valabil în decembrie”, a precizat şeful diplomaţiei la Realitatea TV. În opinia acestuia, „va conta foarte mult ce se întâmplă la Berlin” (n.r. – unde se poartă negocieri între creştin-democraţii din CDU şi social-democraţi, SPD, pentru formarea unui guvern), dar că discuţiile dintre premierul Victor Ponta şi cancelarul Angela Merkel „au ajutat în a se înţelege mai bine anumite aspecte”. „Evident că ne dorim (n.r. – aderarea la Schengen) în decembrie, pentru că este o chestiune legitimă pentru România. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, nu există alternativă decât a continua eforturile pentru aderarea la spaţiul Schengen”, a precizat ministrul Afacerilor Externe. Titus Corlăţean a fost, de asemenea, întrebat despre declaraţii recente ale vicepreşedintelui CE, Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie. Reding a declarat pentru săptămânalul „Die Zeit” că este nevoie de o nouă modificare a tratatelor europene, mai ales în ceea ce priveşte protejarea statului de drept. „În prezent, dacă un stat membru încalcă statul de drept, noi avem la dispoziţie o singură posibilitate de sancţionare, «opţiunea nucleară»: putem retrage ţării respective dreptul de vot”, a precizat vicepreşedintele CE, adăugând apoi că UE are nevoie şi de alte opţiuni, întrucât există „un număr de state membre în care statul de drept este ameninţat sau pus sub semnul întrebării”. Întrebată dacă se referă la România şi Ungaria, Viviane Reding a răspuns că „da, dar nu numai”. Titus Corlăţean a opinat că oficialul european s-a referit, „din perspectiva domniei sale, la situaţia politică de anul trecut”. „Până una, alta (…) există alegeri europene, la care inclusiv comisarii se pare că sunt extrem de interesaţi, inclusiv doamna Reding, aşa că mai citim aceste declaraţii şi din această cheie”, a mai spus el.

În schimb, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat, ieri, întrebat ce crede despre aceleaşi afirmaţii ale comisarului Viviane Reding, că România se va pregăti pentru un raport MCV „din nou negativ”. „Ce s-a întâmplat în vara trecută ştim cu toţii şi doamna Reding şi celelalte oficialităţi de la Bruxelles au analizat cu multă atenţie declaraţiile din ultima perioadă ale premierului (…). Lucrurile astea nu fac decât foarte mult rău României şi e clar că ne vom pregăti de un raport MCV din nou negativ şi din nou vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti”, a declarat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.