29 de unităţi şcolare din Dolj pornesc în Patrula de Reciclare!

0
431

Peste 1.000 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară s-au înscris la ediţia 2013-2014 a programului naţional de educaţie pentru mediu Patrula de Reciclare, desfăşurat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi din municipiul Bucureşti. Doljul se numără printre judeţele cu cele mai multe unităţi şcolare înscrise – 29 de grădiniţe, şcoli şi licee! Partenerul local al programului este Inspectoratul Şcolar Județean Dolj.

La numai doi ani de la prima ediţie, care s-a desfăşurat în șapte judeţe, Patrula de Reciclare a crescut într-un ritm impresionant, ajungând astăzi în toate colţurile ţării. Astfel, Patrula de Reciclare devine, la ora actuală, cel mai amplu program de educaţie ecologică din România care ajută tinerii să conştientizeze importanţa colectării selective a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE).

Numărul mare de participanţi este dovada că programul reprezintă o experienţă frumoasă de învăţare şi implicare în comunitate, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, şi ne arată că acesta şi-a câştigat o bună reputaţie în toată ţara. Înseamnă că tânăra generaţie devine din ce în ce mai receptivă şi mai atentă la impactul pe care gesturile noastre îl au asupra naturii şi că îşi asumă un rol activ în schimbarea atitudinii şi comportamentului celor din jur. Să le oferim toată susţinerea noastră, colectând responsabil deşeurile electrice. Este un gest de respect faţă de lege şi faţă de noi înşine, dar şi un impuls încurajator pentru copiii noştri”, spune Alexandra Arnăutu, managerul de proiect.

Prin programul Patrula de Reciclare, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec sprijină şcoala în misiunea de a forma o generaţie de tineri responsabili, preocupaţi de grija faţă de mediul înconjurător, implicaţi în comunitate şi încrezători în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate. Sub îndrumarea Profesorilor Coordonatori şi cu sprijinul materialelor puse la dispoziţia lor de Asociaţia RoRec, preşcolarii, elevii şi liceeni vor concepe şi pune în practică, pe parcursul anului şcolar, diverse activităţi prin care să  stimuleze obiceiul colectării responsabile a DEEE şi comportamentul responsabil faţă de mediu în comunităţile lor.