„Seara Dreptului”, cu muzică din filme, la Filarmonică

0
840

Studenții și profesorii Facultății de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova sunt așteptați, astă-seară, la ora 20.00, la Filarmonica „Oltenia”. „Seara Dreptului” – așa cum este intitulat generic evenimentul special organizat pentru ei de artiștii instituției – le oferă prilejul audiției unui concert cu piese pentru corn, flaut și orchestră, în prima parte.

Își dau concursul Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, condusă de dirijorul Alexandru Iosub, soliștii Roxana Cherciu, Vasile Bordenciu, Ionuț Costache, Gheorghe Dondoe (corn) și Victoria Stan (flaut). În cea de-a doua parte, invitații se vor delecta cu muzică din filmele „Poveste din Cartierul de Vest”, „Fantoma de la operă” și „Războiul stelelor”. Nici un bilet pentru concert nu mai este disponibil la vânzare.

«„Seara Dreptului” constituie deja o tradiţie a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale şi este organizată în scopul promovării culturii şi pentru extinderea comunicării şi a legăturilor dintre cadrele didactice şi studenţi şi în afara orelor de curs şi seminarii. Avem speranţa că această frumoasă colaborare cu Filarmonica „Oltenia” va continua şi în viitor», a declarat prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul facultăţii craiovene.

Alexandru Iosub

Născut în anul 1954 la Piatra Neamţ, Alexandru Iosub a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti (promoţia 1977). În domeniul dirijatului de orchestră s-a perfecţionat cu maestrul Constantin Bugeanu. În perioada 1977-1981 a activat ca violonist în Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, pentru ca începând cu anul 1981 să desfăşoare o multilaterală activitate muzicală în Craiova: între 1981-1989 şi din 2012 – dirijor al Teatrului Liric „Elena Teodorini”, din 1989 – dirijor al Filarmonicii „Oltenia”, din 1995 – profesor de vioară asociat la Liceul de Artă „Marin Sorescu”.

  • Născută la Craiova în anul 1989, Roxana Cherciu a absolvit, în 2012, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” – Facultatea de Interpretare Muzicală din Cluj-Napoca (clasa prof. univ. dr. Alexandru Marc), actualmente frecventând cursurile de master ale aceleiaşi prestigioase instituţii de învăţământ muzical superior.       Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” a participat recent la turneele întreprinse în Italia şi Franţa.
  • Vasile Bordenciu s-a născut la Băile Olăneşti, în 1953, iar în 1976 a absolvit cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa prof. Ioan Olteanu. În perioada 1976-2009 a deţinut statutul de prim-cornist (ulterior, solist instrumentist) în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, simultan desfăşurând şi o intensă activitate didactică în calitate de profesor de corn, trompetă şi tubă la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova.
  • Ionuț Costache s-a născut în anul 1994, la Craiova. După absolvirea claselor primare a început studiul muzicii în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu”, la clasa de corn a prof. Vasile Bordenciu. Ca solist, debutează în această seară pe scena Filarmonicii „Oltenia”, interpretând (alături de Roxana Cherciu, Vasile Bordenciu şi Gheorghe Dondoe) Concertul pentru patru corni şi orchestră de C. H. Hubler.
  • Născut la Craiova, în 1957, Gheorghe Dondoe a absolvit mai întâi cursurile Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Craiova, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (promoţia 1983), la clasa de corn a reputatului profesor şi solist concertist Paul Staicu. Eminent interpret în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” (din 1982) şi în nenumărate formaţii camerale româneşti şi europene, de-a lungul carierei artistice a susţinut numeroase recitaluri şi concerte.
  • Victoria Stan s-a născut la Craiova, oraş în care a absolvit Liceul de Artă (secția flaut, promoţia 1985), apoi a urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa prof. Gavril Costea. A devenit artist instrumentist al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (1989), iar din noiembrie 1996 a fost şeful partidei de flaut în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”. Din 2002 este asistent colaborator la Departamentul de Muzică al Universității din Craiova, iar din martie 2004, solist instrumentist în Orchestra Filarmonicii „Oltenia”.

 

În program:

Carl Heinrich Hubler: Concert pentru patru corni şi orchestră

Georges Bizet – François Borne: Fantezia „Carmen” pentru flaut şi orchestră

Leonard Bernstein: „West Side Story” („Poveste din Cartierul de Vest”)

Andrew Lloyd Webber: „The Phantom of the Opera” („Fantoma de la operă”)

John Williams: „Star Wars” („Războiul stelelor”)