Oficial: Siria cooperează total cu misiunea de dezarmare chimică

0
308

Guvernul sirian a cooperat total până în prezent cu experţii care se ocupă de distrugerea arsenalului chimic al ţării, a apreciat şefa misiunii comune a ONU şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Sigfrid Kaag. „Până în prezent, Guvernul Siriei a cooperat total pentru a susţine activitatea primei echipe şi misiunea comună ONU-OIAC”, a declarat Kaag la Damasc. Potrivit acesteia, „ratificând Convenţia privind armele chimice, Guvernul sirian şi-a arătat angajamentul faţă de misiunea” de distrugere a armelor chimice ale ţării. O echipă de inspectori a ajuns, la începutul lui octombrie, în Siria, pentru a superviza aplicarea Rezoluţiei 2118 a Consiliului de Securitate al ONU, care ordonează distrugerea arsenalului chimic sirian până la jumătatea lui 2014. „Termenele sunt o provocare”, a recunoscut Kaag într-un comunicat. Rezoluţia a fost adoptată în urma unui acord ruso-american privind distrugerea arsenalului chimic sirian, care a îndepărtat ameninţarea unui atac militar american, conturată după atacul chimic imputat regimului, din 21 august, din apropiere de Damasc.