Şoferul fugar de la Bratovoeşti, arestat preventiv

0
404

Autorul accidentului mortal petrecut în comuna Bratovoeşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a ajuns, din nou, după gratii, de această dată pentru 29 de zile. Tânărul, de 28 de ani, din Craiova, a fost ridicat joi seară de poliţişti de la domiciliu şi introdus în arestul IPJ Dolj, după ce magistraţii Tribunalului Dolj au admis recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi au dispus arestarea preventivă a acestuia. Luni, Judecătoria Craiova respinsese propunerea de arestare a şoferului fugar.

Judecătorii Tribunalului Dolj au admis, joi, recursul declarat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva hotărârii de luni a Judecătoriei Craiova prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă a lui Cristian Adi Badea, şoferul care a accidentat mortal un bărbat în comuna Bratovoeşti şi a fugit: „În temeiul art. 385/15 lit. d Cpp admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Casează încheierea din Camera de Conisiliu a Judecătoriei Craiova nr. 218/2013 şi rejudecând: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În temeiul art. 136 alin. 1, lit. d Cp, art. 149/1 Cpp, art. 143 Cpp, art. 148 alin. 1 lit. f Cpp dispune arestarea preventivă a inculpatului Badea Cristian Adi pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă şi până la executare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2013”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.

Reprezentanţii IPJ Dolj au declarat că, după emiterea mandatului, joi seară, craioveanul a fost ridicat de la domiciliu şi introdus în arestul IPJ Dolj.

Reamintim că, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au reuşit să dea de urma autorului accidentului mortal petrecut în noapte de sâmbătă spre duminică, în comuna doljeană Bratovoeşti. Asta mai ales că autoutilitara Fiat Ducato care l-a ucis pe Aurel Ion, de 37 de ani, din localitate, a fost găsită abandonată, cu capota îndoită şi parbrizul spart, la câţiva metri de locul impactului. Cel care o conducea s-a dovedit a fi Cristian Adi Badea, de 28 de ani, din Craiova. Poliţiştii l-au identificat şi l-au ridicat pentru audieri duminică seara, l-au introdus în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore, iar luni l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Procurorii au decis să-l prezinte instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, însă Judecătoria Craiova a respins propunerea, astfel că Badea a fost pus în libertate, procurorii declarând recurs.