Autostrada Craiova-Piteşti, din nou în cărţi

0
426

Construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti ar putea începe de anul viitor. Ieri, Primăria Craiova şi-a dat acordul pentru ca o porţiune de 700 de metri, care va reprezenta punctul de plecare al viitoarei autostrăzi, să fie prinsă în traseul acesteia.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a precizat, ieri, că Primăria Craiova şi-a dat acordul pentru ca acest segment de drum, care va cuprinde o porţiune din Calea Bucureşti, să fie pus la dispoziţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR pentru construcţia autostrăzii. „La cererea CNADNR, am avizat favorabil investiţia autostrada Craiova – Piteşti, tronsonul aferent municipiului Craiova, pe o porţiune de 700 de metri, de la kilometrul 0 la kilometrul 1. Avizul Craiovei va merge la Consiliul Judeţean Dolj, urmând să fie dat aviz şi pe celelalte localităţi pe care va trece autostrada Craiova – Piteşti”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Se reface documentaţia

Potrivit edilului Craiovei, CNADNR are nevoie de avizele tuturor localităţilor prin care va trece autostrada, în vederea actualizării Studiului de Fezabilitate (SF) necesar. „Ei au făcut un SF şi, ca să nu se afecteze proprietăţile, va trebui să eliberăm noi acest aviz. Este exact distanţa pe care o parcurge autostrada prin Craiova”, a mai spus Olguţa Vasilescu. Potrivit acesteia, alături de Craiova urmează să îşi dea avizul şi localităţile Cârcea şi Pieleşti, care vor fi intersectate de autostradă pe limita unor proprietăţi. „Este o veste extraordinară faptul că se face această autostradă. Înseamnă dezvoltarea economică a zonei noastre”, a comentat Olguţa Vasilescu. Lucrările ar urma să înceapă din primăvara anului viitor.