Colocviile „Ion D. Sîrbu”, la a V-a ediţie la Craiova

0
333

În zilele de 11 și 12 octombrie se va desfășura la Craiova cea de-a V-a ediție a Colocviilor „Ion D. Sîrbu”, cu tema „Firesc și excepționalism în viața și opera lui Ion D. Sîrbu”. Vor participa scriitori, monografi, editori, oameni de cultură care s-au aplecat asupra literaturii și vieții sale, pentru a marca împlinirea a 94 de ani de la nașterea scriitorului (29 iunie 1919), respectiv 24 de la moartea sa (17 septembrie 1989). Invitat special va fi Elisabeta Sîrbu, soția scriitorului.

Ion D. Sîrbu

Cu câțiva ani în urmă, un grup de iubitori craioveni ai operei lui Ion D. Sîrbu a considerat că scriitorul merită omagiat permanent, în cadrul unor colocvii și dezbateri „care să pună în discuție opera literară, precum și activitatea sa de luptător pentru o Românie demnă, eliberată de impostură și de agresiunea ideologicului asupra spiritului liber”. Astfel, pe 27 iunie 2009 s-a desfășurat prima ediție a Colocviilor Naționale „Ion D. Sîrbu”, manifestare organizată de Teatrul Național „Marin Sorescu”, Universitatea din Craiova, Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj. La eveniment au luat parte sau au trimis lucrări scriitorii Paul Goma, Mihai Barbu, Ioan Lascu, Nicolae Coande, Flori Bălănescu, Nicolae Oprea, George Popescu, Elvira Sorohan, Marian Boboc, Toma Grigorie, Mircea Moisa și actorul Emil Boroghină. Următoarele ediții au avut loc sub egida Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, cu participarea unor scriitori și oameni de cultură din Craiova.

Actuala ediție, a V-a, se va desfășura sub egida Consiliului Județean Dolj, în colaborare cu Teatrul Național din Craiova – instituție de care numele lui Ion D. Sîrbu este legat prin activitatea sa meritorie, ca dramaturg și secretar literar –, cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și cu Asociația Culturală „Taberna”. Discuțiile invitațiilor vor avea loc la sediul bibliotecii, vineri, 11 octombrie, de la ora 13.00 (tot aici urmând a fi vernisată o expoziție de carte Ion D. Sîrbu), și vor continua în foaierul TNC – sâmbătă, 12 octombrie, ora 11.00. Totodată, vineri, la ora 18.00, la sala studio care poartă numele scriitorului va fi prezentat spectacolul „Ce mai taci, Gary?”, adaptare după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, de Toma Grigorie, în regia Alinei Rece. În distribuție: Ion Colan, Gabriela Baciu, Dragoș Măceșanu, Eugen Titu, Ștefan Cepoi și Cosmin Rădescu. Decorurile sunt realizate de Viorel Penișoară-Stegaru, iar costumele – creația Liei Dogaru.

Între cei care și-au anunțat participarea la Colocvii se numără Clara Mareș, Mihai Barbu, Gheorghe Grigurcu, Ion Barbu, Flori Bălănescu, Nicolae Oprea și Dumitru Augustin Doman. Din Craiova vor participa o serie de scriitori care au avut, în timp, referiri la viața și opera lui Ion D. Sîrbu – Ovidiu Ghidirmic, Toma Velici, Mihai Ene, Marian Barbu, Toma Grigorie, Cornel Mihai Ungureanu, Petrișor Militaru, cărora li se vor alătura actorul Emil Boroghină și regizoarea Alina Rece. Moderator va fi Nicolae Coande, secretar literar al TNC. Comunicările susținute în cadrul dezbaterilor vor fi ulterior publicate în „Caietele Colocviilor Ion D. Sîrbu”.