Hollande oferă asigurări că politica Franţei respectă romii

0
402

Franţa respectă romii şi acţionează în vederea inserţiei lor “când există posibilităţi şi voinţă”, a declarat miercuri preşedintele François Hollande, într-o intervenţie menită să reinstituie ordinea în Guvernul său, în cadrul căruia există opinii contradictorii pe această temă. Preşedintele socialist a subliniat asupra principiilor care stau la baza politicii Franţei în acest domeniu, în contextul în care ministrul său de Interne, Manuel Valls, a declarat că aceşti imigranţi, veniţi în principal din Bulgaria şi România, nu au vocaţia să se integreze, din cauza modului lor de viaţă, şi este necesar să fie expulzaţi. În ceea ce priveşte desfiinţarea taberelor ilegale în care trăiesc parte dintre romi, “o decizie a justiţiei este condiţia, cu excepţia unei situaţii de urgenţă care pune în discuţie securitatea persoanelor”, a subliniat Hollande, într-o declaraţie difuzată de Palatul Elysée la finalul şedinţei săptămânale a Consiliului de Miniştri. (Mediafax)