Ayrault: Am vorbit de două ori cu Ponta. Fără condiţii întrunite, răspunsul pe Schengen, în 2014

0
424

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat, răspunzând unei interpelări în Adunarea Naţională, că a discutat în două rânduri cu omologul român, Victor Ponta, spunându-i că România nu va primi un răspuns pentru Schengen până la 1 ianuarie 2014, dacă nu vor fi întrunite în totalitate condiţiile. Şeful Guvernului de la Paris a respins, totodată, orice legătură între romi şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen. “Faceţi un amalgam ridicol între libera circulaţie în cadrul Uniunii Europene, care-i priveşte şi pe cetăţenii români şi bulgari, (…) şi Schengen, unde avem de-a face cu frontierele Uniunii Europene, nu cu (circulaţia) cetăţenilor în interiorul Uniunii. Nu este vorba de circulaţia voastră şi a mea, şi a tuturor celorlalţi, ci de cei care pot intra pe la frontierele externe ale Europei. Şi Schengen are reguli clare: statele care vor deveni membre trebuie să dea asigurări celorlalte state din Schengen că frontierele lor vor fi bine controlate, că vor controla imigraţia clandestină, că vor lupta ferm împotriva criminalităţii, a traficului de fiinţe umane. Dacă aceste condiţii nu vor fi în totalitate întrunite – şi am discutat în două rânduri cu omologul meu Victor Ponta – nu va fi posibil un răspuns (n.r. – privind aderarea la Schengen) la 1 ianuarie 2014″, a spus Jean-Marc Ayrault, răspunzând unei interpelări din partea parlamentarului Julien Aubert (UMP), conform transcriptului dat publicităţii de Guvernul francez. “România, precum şi Bulgaria, mai trebuie să facă progrese în materie de poliţie, justiţie şi control al frontierelor”, a mai precizat Ayrault. (Mediafax)