Fără permis şi băut la volan a accidentat un pieton şi a fugit

0
382

Un doljean băut şi fără permis de conducere s-a urcat, sâmbătă seară la volanul unei autoutilitare şi a accidentat un pieton, care, la rândul său, era băut. Autorul accidentului, în vârstă de 51 de ani, din comuna Ostroveni, nu s-a oprit să vadă ce a păţit victima sa, fiind găsit acasă de poliţişti. Acum este cercetat penal.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, evenimentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, în comuna Ostroveni. Din cercetările efectuate s-a stabilit că Eracle Zisu, de 51 de ani, din comuna Ostroveni, în timp ce conducea o autoutilitară marca Mercedes pe DJ 551 B, prin localitate, l-a acroşat cu oglinda retrovizoare pe Mişu Staicu, de 55 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa pe partea carosabilă în acelaşi sens, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Oamenii legii l-au găsit ulterior pe bărbat, la locuinţa sa din comună. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Mişu Staicu, care a primit îngrijiri medicale, însă a fost testat şi cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi conducătorul autoutilitarei s-a stabilit că băuse, la testarea acestuia ieşind o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, în urma verificării în baza de date s-a stabilit că Eracle Zisu nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

„Pe numele doljeanului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.