Victor Boştinaru salută adoptarea formulei „N+3” pentru România şi Slovacia

0
350

Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI) a adoptat, săptămâna aceasta, cu 40 de voturi „pentru” şi 3 voturi „împotrivă” soluţia privind regula N+3 pentru România şi Slovacia.

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, membru în Comisia REGI şi raportor al Grupului S&D pentru propunerea Comisiei Europene de a modifica anumite prevederi ale Regulamentului General al Politicii de Coeziune pentru perioada de programare curentă, inclusiv privind extinderea regulii de dezangajare cu un an pentru România şi Slovacia, a salutat rezultatul votului.

Potrivit eurodeputatului român acest vot va determina o negociere mai uşoară şi mai rapidă cu Consiliul şi Comisia, iar măsurile propuse vor intra în vigoare în timp util pentru a permite României să salveze miliarde din fondurile europene pe care altfel le-ar fi pierdut.

„În votul de astăzi (n.r.- marţi) a fost crucial să avem un mandat cât mai apropiat posibil cu poziţia Consiliului, deoarece măsurile propuse sunt de o importanţă majoră şi nu mai e timp de pierdut. Au existat anumite încercări de a schimba poziţia Comisiei, încercări care ar fi putut pune în pericol măsurile care sunt de o importanţă crucială pentru România. Am făcut toate eforturile posibile pentru a mă asigura că aceste încercări nu vor coaliza o majoritate şi am avut succes. Trebuie să spun că în acest demers am fost susţinut de către toţi colegii mei români, fapt care demonstrează că dacă suntem uniţi putem obţine rezultate importante. Acum, dacă totul decurge aşa cum ne aşteptăm, va exista o adoptare facilă a schimbărilor şi termenul limită de dezangajare pentru 2011 şi 2012, pentru România şi Slovacia va fi extins cu un an. Acest lucru va permite României să salveze fonduri europene de miliarde de euro”, a precizat Victor Boştinaru.

Schimbări importante

Potrivit eurodeputatului PSD, modificările propuse de Comisie sunt rezultatul concluziilor Consiliului European din luna februarie, când s-a ajuns la un acord, astfel încât România şi Slovacia să nu piardă ca urmare a aşa-numitei reguli „n+2”, regulă care prevede că resursele alocate pentru anumite proiecte se pierd dacă plata nu este revendicată până la sfârşitul celui de al doilea an, ulterior anului angajamentului.

Alte schimbări importante propuse se referă la o creştere de 10% a ratei de cofinanţare a UE pentru acele ţări care se află sub incidenţa asistenţei financiare din cadrul mecanismelor UE şi o flexibilitate de 10% între axele prioritare din cadrul programelor operaţionale. Problema cu care s-au confruntat membrii Comisiei REGI în timpul votului consta în faptul că, după acordul unanim al Consiliului European din februarie, Consiliul nu a fost pregătit să permită modificarea propunerii Comisiei.

„Mă voi asigura că negocierile cu Consiliul şi Comisia vor fi rapide”

Prin urmare, dacă Parlamentul ar fi adoptat o poziţie diferită, pe lângă o perioadă de negocieri mult mai extinsă, ar fi fost puţin probabilă identificare unei soluţii, cu toate riscurilor aferente pentru România şi celelalte state membre în cauză.

„Acum, că acest pas important a fost făcut, în calitatea mea de membru al echipei de negociere a Parlamentului European, mă voi asigura că negocierile cu Consiliul şi Comisia vor fi rapide, şi că România va implementa aceste schimbări în săptămânile ce urmează şi în orice caz, înainte de sfârşitul anului”, a conchis Victor Boştinaru.