După o mobilizare exemplară, greşeala lui Liviu Dragnea a fost reparată: Raportul care prevede extinderea regulii „n+3” pentru România a fost adoptat

0
270

Raportul care prevede extinderea regulii „n+3” pentru România şi Slovacia a fost adoptat marţi în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI)  a Parlamentului European, după o veritabilă mobilizare împotriva unor amendamente care riscau să blocheze negocierile cu Consiliul, punând în pericol intrarea în vigoare până la sfârşitul anului a derogării obţinute de cele doua state.

Marian Jean Marinescu

În acest context, vicepreşedintele grupului PPE, eurodeputatul român Marian Jean Marinescu a declarat: „A fost o situaţie sensibilă, pentru că până la urmă fiecare stat membru are posibilitatea să ceară. Dar problema este că România şi Slovacia au fost menţionate explicit în concluziile Consiliului European, ca urmare a negocierilor din februarie. Pentru că ele sunt singurele state care au fost limitate la 10% creştere a fondurilor de coeziune peste ce au avut în 2007-2013. Preşedintele Traian Băsescu a negociat cu Herman Van Rompuy şi a primit, ca un fel de compensare, posibilitatea să extindem perioada de cheltuire a banilor cu inca un an”.

„A fost o mobilizare exemplară”

 Marian Jean Marinescu a adaugat că şi alte state membre ar fi dorit să beneficieze de această extindere a regulii „n+3”. „Pe noi nu ne deranja acest lucru, pentru că nouă nu ni se lua nimic. Problema este însă că în poziţia Consiliului European din iunie se spune clar că nu sunt acceptate decât România şi Slovacia. Acest lucru făcea negocierile foarte dificile şi puteam ajunge în situaţia să nu putem să votăm înainte de 31 decembrie şi pierdeam banii. A fost o mobilizare exemplară, toată lumea militând pentru păstrarea propunerii Comisiei”, a precizat Marinescu.

Eroarea lui Dragnea ne costa 4 miliarde de euro

 El a mai afirmat că, săptămâna trecută, a mai avut loc un vot în Comisia pentru bugete a PE pe acest subiect, iar atunci nu a existat o mobilizare suficient de puternică pentru a respinge amendamentele în discuţie. De asemenea, el apreciază că o scrisoare trimisă de vicepremierul Liviu Dragnea raportorului Oldrich Vlasak, datată 1 august, în care acesta işi exprima aprecierea pentru draftul de raport, a fost o greşeală, care a dus în acel moment la o demobilizare împotriva amendamentelor susţinute de Oldrich Vlasak. ”Nu cred că este în ordine să se trimită de la guvern o scrisoare direct la raportor. A fost o eroare destul de mare după părerea mea”, a afirmat Marian-Jean Marinescu.

S-a acordat şi un mandat de negociere

     Eurodeputatul PDL Marian-Jean Marinescu susţine că odată cu votul din Comisia REGI s-a acordat şi un mandat de negociere, de care raportorul Oldrich Vlasak este acum constrâns. ”În mod normal ar putea să se încheie negocierile într-o singura şedinţă. Asta înseamnă că putem să votăm în noiembrie în plen, iar până în decembrie va fi timp de tradus în cele 24 de limbi şi de publicat în Monitorul Oficial. Apreciez că putem fi 99% siguri că se poate termina înainte de sfârşitul anului”, a mai spus Marinescu.