Teama faţă de „bande criminale străine” provenind din România şi Bulgaria, folosită de un naţionalist britanic în campania pentru PE

0
316
Nigel Farage

Liderul partidului naţionalist şi eurosceptic UKIP, Nigel Farage, a plasat, ieri, temerile cu privire la sosirea unui aflux de români şi bulgari în Marea Britanie, începând din ianuarie, în centrul campaniei formaţiunii pentru alegerile europarlamentare. Potrivit „The Independent” online, care cita fragmente dintr-un discurs pe tema imigraţiei pe care Farage urma să îl susţină într-o conferinţă, liderul UKIP susţine că Londra este afectată deja de un „val de infracţiuni comise de români” şi acuză coaliţia că se pregăteşte să întâmpine „bande criminale străine” provenind din România şi Bulgaria. Revenirea liderului UKIP la o retorică antiimigraţie extrem de dură are loc după ce acesta a încercat să mai atenueze tonul partidului, în ultimele luni, criticând campania Ministerului britanic de Interne cu maşini pe care este afişat sloganul „Go Home” ca „urâtă şi neplăcută”. UKIP, care înregistrează o creştere în sondaje, depăşind aşteptările, a obţinut peste 220 de mandate de consilieri locali în alegerile municipale din acest an şi urmează să îşi depăşească performanţa în alegerile pentru Parlamentul European (PE), în mai. El a arătat că „niveluri fără precedent ale imigraţiei exercită presiuni asupra şcolilor, spitalelor, locuinţelor şi salariilor” şi va sublinia că problemele se vor agrava de la 1 ianuarie, când românii şi bulgarii obţin dreptul de a trăi, munci şi solicita ajutoare în Marea Britanie, mai scrie publicaţia. Şi preşedintele partidului francez de extremă-dreapta Frontul Naţional (FN), Marine Le Pen, a făcut apel la ţara sa să se opună eliminării restricţiilor de circulaţie în UE pentru români şi bulgari începând cu 1 ianuarie 2014, transmite AFP. „De la 1 ianuarie 2014, România şi Bulgaria vor fi membri cu drepturi depline ai UE”, a precizat Marine Le Pen într-un comunicat. „Fără să fi intrat încă în Schengen, circulaţia în cadrul UE a românilor şi bulgarilor şi, prin urmare, a romilor va fi şi mai uşoară decât în prezent”, a afirmat ea. Ministrul francez de Interne, „Manuel Valls, a dat dovadă de multă agitaţie în ceea ce priveşte dosarul romilor, însă refuză să se confrunte cu adevăratele probleme”, consideră politiciana. Marine Le Pen i-a cerut ministrului să fie ferm în ceea ce priveşte intrarea deplină a Bulgariei şi României în UE şi să transmită că „Franţa se va opune”. Joi dimineaţă, Valls s-a declarat „mai mult decât rezervat” în privinţa intrării Bulgariei şi României în Schengen.