Medicii cer buget mai mare pentru Sănătate şi majorarea salariilor

0
320

Reprezentanţii Federaţiei Hiprocrat au solicitat ca personalul medical să fie plătit în baza Legii nr. 284/2010, care ar aduce creşteri salariale substanţiale atât pentru doctori, cât şi pentru asistenţii medicali. Pe de altă parte, peste 150 de angajaţi din sistemul sanitar, reprezentând Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, au protestat, ieri, la Ministerul Sănătăţii. 

Sindicaliştii de la Hiprocat au precizat că au purtat negocieri cu oficialii din Ministerul Sănătăţii, astfel încât propunerea lor, ca personalul medical să fie salarizat în funcţie de Legea 284/2010, să devină realitate. „Au fost negocieri cu cei de la Ministerul Sănătăţii. Aceştia fac deja demersuri şi au cerut o simulare la unităţile sanitare pentru a vedea cum se poate aplica această lege. Ar fi o creştere a salariilor importantă”, a explicat Ion Cotojman, preşedintele Hipocrat.

Reprezentanţii sindicatului vorbesc de o creştere a salariului de bază pentru un medic primar, cu vechime de 20 de ani, de la 3.250 de lei la 4.800 de lei. Şi pentru rezidenţi creşterea ar fi una importantă. Astfel, un rezident de anul I ar urma să primească 2.600 de lei faţă de 1.000 de lei cât câştigă în momentul de faţă. Pe de altă parte, un asistent medical, cu o vechime în sistem de cel puţin de 20 de ani, ar urma să ajungă la un salariu de bază de 2.800 de lei.

Protest pentru 6% din PIB la Sănătate

Pe de altă parte, mai mulţi medici, stomatologi, asistente medicale şi infirmiere ce fac parte din organizaţii şi sindicate afiliate la Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate au protestat, ieri, la Ministerul Sănătăţii. Aceştia au solicitat un minimum de 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifice sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Doctorii ameninţă cu greva generală

Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate a stabilit şi un calendar al protestelor. Astfel, până pe 27 septembrie sunt programate pichete zilnice în faţa Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, iar în octombrie, un miting în faţa Guvernului. Luna noiembrie este rezervată unei greve generale în sistemul de sănătate, în acest caz, urmând să se asigure minimum de personal sanitar prevăzut de lege astfel încât spitalele să poată funcţiona.

Membrii fondatori ai Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate sunt Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România, Federaţia Sanitas, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor şi Federaţia Sindicatelor Medicilor „Dr. Ion Cantacuzino”. Până la finele lunii septembrie reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că vor avea loc alte noi runde de discuţii cu Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, societăţile şi patronatele medicilor de familie, asociaţii ale medicilor de ambulatoriu, asociaţiile de pacienţi, sindicatele, reprezentanţii producătorilor de medicamente şi alte organizaţii.