Siria are diseminat arsenalul său pe cuprinsul întregii ţări

0
374

Siria are răspândit arsenalul său chimic în cel puţin 50 de situri diferite, tocmai în scopul complicării oricărui control, afirmă astăzi Wall Street Journal. Ziarul care citează responsabili americani, sub semnul anonimatului, afirmă că o unitate militară specializată (unitatea 450) deplasează de câteva luni stocurile de arme chimice care depăşesc o mie de tone potrivit experţilor, în vestul Siriei, concentrându-le la numai două situri importante. În ciuda acestei strategii, serviciile de informaţii americane şi israeliene opinează că ştiu unde se găsesc aceste situri de arme chimice, adaugă cotidianul economic american. „Dar noi ştim acum mai puţin decât ştiam acum şase luni unde sunt localizate aceste arme chimice”, a recunoscut unul dintre cei citaţi de ziar. Preşedintele sirian s-a angajat, joi, să trimită la Naţiunile Unite documentele necesare pentru semnarea acordului privind interzicerea armelor chimice, reclamând în schimb concesii importante Washingtonului. „Când vom vedea că Statele Unite doresc efectiv stabilitate în regiune, încetează cu ameninţările şi încercările de atac şi livrare de arme teroriştilor vom considera că vom putea duce procesul până la capăt”, a declarat Bashar al-Assad, în timp ce Washington Post a relevat, miercuri seara, că primele livrări de arme americane şi muniţie pentru rebeli au debutat acum două săptămâni. Naţiunile Unite au anunţat că au primit un document de adeziune din partea guvernului sirian circumscris convenţiei privind armele chimice, document în curs de traducere. Secretarul de stat american John Kerry şi omologul său rus Sergei Lavrov au început, joi, discuţii în Elveţia, la Geneva, cu participarea experţilor în dezarmare, care se referă la plasarea armelor chimice sub control internaţional, o iniţiativă lansată luni de Moscova, care a eliminat ameninţarea loviturilor militare occidentale asupra regimului de la Damasc.