Soarta proiectului Roşia Montană a fost pecetluită: Ponta şi Antonescu s-au pronunţat pentru respingere

0
352

Senatorii vor dezbate în procedură de urgenţă proiectul de lege privind Roşia Montană, decizia fiind aprobată ieri, cu 91 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi o abţinere. Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a explicat ieri că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca acest proiect să intre în procedură de urgenţă în dezbaterea comisiilor de specialitate. În consecinţă, la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ. Această decizie a venit în urma unui şir de declaraţii ale principalilor lideri USL, toate împotriva proiectului de la Roşia Montană. Astfel, premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că soluţia pentru acest proiect este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”. Totodată, Ponta a declarat că nu mai susţine constituirea unei comisii speciale pe Roşia Montană, deoarece nu vrea să „prostească” oamenii. „Noi am crezut că era necesar să avem o comisie parlamentară care să-i cheme şi pe cei care erau pro şi cei care erau contra să discute cu proiectul de lege pe masă. Între timp, liderii politici ai două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, şi anume domnul Antonescu şi domnul Blaga (n.r. – Crin Antonescu şi Vasile Blaga, preşedinţii PNL, respectiv PDL), au spus, înainte să se facă vreo comisie, că ei sunt contra. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe domnul Blaga şi Antonescu? Nu mai avea nici un rost. Motiv pentru care, am discutat şi cu domnul Zgonea (n.r. – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor), atunci trebuie să intrăm rapid (n.r. – în procedura legislativă) la Senat, pe procedura normală, la comisii. (…) Din moment ce nu există sprijin parlamentar, s-au exprimat opiniile contra şi ale domnului Blaga şi ale domnului Antonescu, atunci nu mai are rost să mai ţinem oamenii încurcaţi. Se dezbate la Senat, se respinge, se vine la Cameră (…) şi ştim foarte clar că nu se face acest proiect”, a afirmat Ponta. Întrebat dacă Guvernul ar fi ferit de procese, ca urmare a respingerii proiectului în Parlament, premierul a răspuns că „oricum vom avea procese, însă, repet, nu vreau ca eu personal sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale. Vreau ca Parlamentul, iată, să decidă. Au decis liderii politici şi trebuie dat votul pentru ca să închidem această procedură”. Ulterior, Ponta a fost întrebat cine va plăti în final eventualele despăgubiri. „Probabil că o să plătim toţi, probabil că o să plătim toţi şi cred că e corect să spunem acest lucru, faptul că la un moment dat vom plăti cu toţii. Repet, banii publici sunt tot de la cetăţenii acestei ţări. (…) Acea companie s-a bazat în ultimii nouă ani pe declaraţiile publice de susţinere şi de realizare a proiectului făcute de Traian Băsescu. Văd că aţi uitat că cel care a fost marele promotor şi autorul proiectului este Traian Băsescu. Acum o să plătim cu toţii, ce să facem?”, a răspuns şeful Guvernului. Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, ieri, după o reuniune a grupurilor liberale din Camera Deputaţilor şi Senat, că poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană. „După o dezbatere nu foarte aplicată, în urma unui vot copleşitor, poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva acestui proiect de lege”, a spus Antonescu. Anterior, acesta precizase că, personal, are „un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană. (…) Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras (…) Eu cred că trebuie respins”. Preşedintele Traian Băsescu a spus ieri, întrebat despre faptul că USL vrea să respingă proiectul Roşia Montană în Parlament, că „nu eu am 70% în Parlament! Deci, aţi observat o majoritate pro-preşedinte prin Parlament? Poate se va forma, nu zic nu. Dar…”. După toate aceste declaraţii, ieri după-amiază compania Gabriel Resources, cea care administrează proiectul de la Roşia Montană, a anunţat într-un comunicat că „dacă propunerea legislativă este respinsă, compania va evalua toate variantele de acţiune disponibile, inclusiv notificarea formală a intenţiei de a iniţia un litigiu ca urmare a multiplelor încălcări ale tratatelor internaţionale referitoare la investiţii”. Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit ieri cu până la 70% la bursa din Toronto. Fără a lua în calcul că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa din 27 august, iar sondajele recente arată susţinere în România pentru continuarea proiectului, pare că Executivul a instituit proceduri de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament, notează Gabriel Resources.