PRELIMINARII CM 2014 / Să scăpăm de emoţii!

0
375

România – Turcia

Stadion: Arena Naţională, astăzi, ora 21:00, Antena 1, GSP TV

Echipe probabile

România: Tătăruşanu – Măţel, Chiricheş, Goian, Raţ – Pintilii, Hoban – Torje, Maxim, Tănase – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Turcia: Volkan – Gonul, S. Kaya, Toprak, Erkin – G. Tore, Şahan, Topal, A. Turan – B. Yilmaz, Bulut. Selecţioner: Fatih Terim.

Arbitru: Svein Oddvar Moen (Norvegia).

 

Clasament Gr. D

1. Olanda         7          6          1          0          22-4     19p

2. ROMÂNIA  7          4          1          2          13-10   13

3. Ungaria        7          3          2          2          12-11   11

4. Turcia          7          3          1          3          12-7     10

5. Estonia         7          2          1          4          5-11     7

6. Andorra       7          0          0          7          0-22     0

TOT AZI: Ungaria – Estonia, Andorra – Olanda (ambele meciuri debutează la 21:30).

Programul următoarelor două etape

11 octombrie: Andorra – ROMÂNIA, Olanda – Ungaria, Estonia – Turcia;

15 octombrie: ROMÂNIA – Estonia, Ungaria – Andorra, Turcia – Olanda.

La CM se califică direct ocupanta primului loc, urmând ca poziţia secundă să acceadă, cel mai probabil, într-un play-off (se califică opt din cele nouă echipe clasate pe locul secund în grupe). 

 

România a surclasat vineri Ungaria (3-0), dar astăzi trebuie s-o ia de la capăt. Turcia vine pe “Arena Naţională” după toate punctele, orice alt rezultat scoţând-o din lupta pentru locul 2. Dacă o victorie ne-ar duce în proporţie de 99 la sută în play-off, “tricolorii”, învingători în turul de la Istanbul cu 1-0 (gol Gicu Grozav), au la îndemână şi varianta egalului, cu condiţia ca apoi se se impună contra Andorrei şi Estoniei (contra balticilor ar putea fi suficient şi-un egal, în funcţie de celelalte rezultate). Şi un eşec în meciul de deseară ar putea fi calificabil, în condiţiile în care atât ungurii cât şi turcii mai au de jucat cu Olanda, care, chiar dacă cu sacii în căruţă, a demonstrat în nenumărate rânduri că tratează extrem de serios orice partidă. Şi ai noştri au păţit-o! La Euro 2008, “Portocala mecanică” ne-a învins cu 2-0 şi ne-a trimis acasă, în contextul în care nu mai putea pierde primul loc al grupei, înregistrând punctaj maxim după jocurile cu Italia şi Franţa.

Hoban şi Tănase, noutăţile lui Piţurcă?

Faţă de încleştarea cu Ungaria, Piţurcă nu se va putea baza pe Bourceanu, suspendat. Ovidiu Hoban este favorit să-i ia locul, de altfel selecţionerul parcă pregătindu-l de vineri pe “petrolist”, când l-a introdus pe teren în minutul 79. Posibil ca nici Bogdan Stancu să nu se mai regăsească în primul “11”, Cristi Tănase având de partea sa forma infinit mai bună şi superbul gol reuşit contra vecinilor de la vest.

Fatih Terim

Terim, trei piese de bază cu probleme medicale

Dacă Piţurcă nu are jucători cu probleme medicale, omologul său, “împăratul” Fatih Terim, are emoţii în privinţa a trei dintre cei mai buni jucători ai săi. Este vorba despre Burak Yilmaz, Umut Bulut şi Nuri Şahin. Ultimul, echiper al Borussia Dortmund, are cele mai mici şanse să joace deseară. Yilmaz şi Bulut, colegi în atacul Galatei (pregătită tot de Terim, care antrenează în parallel şi naţionala), au reuşit, vineri, patru din cele cinci goluri ale Turciei cu Andorra. Mai tare cel din urmă, cu un “hat-trick”.

Confruntarea de deseară, în viziunea UEFA

Site-ul UEFA a prefaţat confruntarea de la Bucureşti precizând că Turcia şi Terim “urmăresc un miracol”.

“Terim este determinat să întoarcă norocul echipei sale şi speră să reuşească imposibilul: o calificare la Campionatul Mondial din 2014. Victoria de vineri cu Andorra a încheiat o serie de patru partide fără succes pentru Turcia, iar acum cu trei meciuri rămase de jucat din grupă Terim este pregătit pentru marea provocare”, a notat site-ul forului.

 

 

“Avem un uşor avantaj, nouă ne este bun şi un meci egal. Nu vom risca cum o va face echipa Turciei. Acum au argumente, însă ei riscă tot timpul, de obicei. Ăsta e jocul lor, literalmente ofensiv”. (Victor Piţurcă, selecţioner România)

 

Euforia jocului cu Ungaria a trecut. Ne aşteaptă un meci mai greu decât cel de vineri. Ne dorim să repetăm figura frumoasă din meciul cu Ungaria şi să facem fericiţi cât mai mulţi oameni”. (Ciprian Marica, atacant România)

 

“O remiză ar însemna pentru noi să renunţăm. România ştie asta. Meciul va fi un război tactic. Obiectivul nostru e să câştigăm toate meciurile şi să urmărim celelalte rezultate”. (Umut Bulut, atacant Turcia)