Caravana mobilă “O şansă pentru viaţa” vine în oraşul tău

1
350

Asociaţia React şi Vodafone România organizează o nouă caravană mobilă “O şansă pentru viaţă”, care va începe astăzi şi se va derula în 18 oraşe mari din România. Astfel, în perioada septembrie –  noiembrie, vor fi organizate noi sesiuni de donare de sânge în următoarele oraşe: Arad, Braila, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Slatina, Târgovişte,Timişoara, Târgu Mureş.

Această caravană face parte din campania de promovare a donării benevole lansată în cadrul programul “O şansă pentru viaţă”, în iunie 2013. Ea vizează ăn principal publicul altruist şi tinerii din întreaga ţară dispuşi să contribuie la salvarea de vieţi omeneşti fără a primi recompense materiale (bonuri de masă).  Datele şi locaţiile primelor 41 de sesiuni de donare de sânge programate sunt deja afişate pe site-ul proiectului www.pentruviata.com, urmând ca pe măsură ce se confirmă noi sesiuni de donare acest program să fie completat sau modificat. Tot pe site-ul proiectului, cei care doresc, se pot înscrie ca potenţiali donatori urmând a fi contactaţi în momentul în care caravana mobilă ajunge în oraşul în care aceştia locuiesc. De asemenea, instituţiile, companiile şi organizaţiile nonguvernamentale care doresc să se implice în campanie prin organizarea de sesiuni de donare la sediile lor sunt invitate să contacteze organizatorii. “Foarte multi oameni sunt constienţi de faptul că zilnic, mii de pacienţi au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine, pentru a supravieţui. Din păcate, prea puţini reuşesc să facă pasul următor, să meargă la centrele de transfuzii sanguine judeţene şi să doneze sânge. În acestă toamnă ne propunem să-imobilizăm, să-i aducem în caravana noastră mobilă şi să le oferim şansa de a salva vieţi“ a spus Anca Ştefan, preşedintele Asociaţiei React.

Donatorii  vor dona în condiţii depline de siguranţă

Nevoia de sânge şi produse sanguine sigure este în creştere în fiecare an astfel încât sistemul transfuzional are nevoie de donatori fideli, voluntari, care donează din responsabilitate faţă de semeni şi societate. Noua etapă a programului naţional de donare de sânge “O şansă pentru viaţă”, lansată în iunie 2013, răspunde acestei nevoi prin cele trei componente ale sale: lansarea unui spot TV pentru promovarea donării de sânge, renovarea Centrului de Transfuzii Bucureşti, astfel încât donatorii să poată dona în condiţii depline de siguranţă şi confort şi organizarea de caravane mobile în cadrul cărora publicul larg va putea dona sânge fără a primi recompense materiale. Prima caravana mobilă din cadrul acestei etape a avut loc în luna iulie şi s-a derulat în 11 oraşe. În cadrul celor 17 sesiuni de donare mobilă organizate, mai mult de 400 de persoane şi-au exprimat dorinţa de dona sânge fără a obţine bonuri de masă. 291 dintre aceştia au donat câte 450 ml de sânge, restul fiind respinşi din motive medicale sau din raţiuni legate de siguranţa donatorului.


Programul de donare de sânge “O şansă pentru viaţa” derulat de Asociaţia React şi Vodafone România a fost lansat în mai 2008 cu scopul de a îmbunătăţi sistemul transfuzional românesc. Până în prezent, în cadrul programului au fost recoltaţi mai mult de 50.000 de litri de sânge care au salvat peste 150.000 de vieţi omeneşti. De asemenea, în anul 2010, Vodafone România a donat Centrului de Transfuzii Bucureşti o autosanitară complet echipată, iar în 2012 a fost renovat parterul Centrului de Transfuzii Bucureşti. Investiţia totală în programul “O şansă pentru viaţa” este de peste  300.000 de Euro


Asociatia React este o organizaţie neguvernamentală, creată în 2006 pentru a veni în sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact iî comunitatile vizate. Organizaţia activează în trei domenii: sănătate publică, educaţie şi integrare socială, are cinci sucursale în care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Până în prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenţă – naţionale şi internaţionale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omenesti.

1 COMENTARIU

Comments are closed.