PDL face un apel către premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu “la responsabilitate” pentru a nu se coaliza şi a lua măsuri împotriva DNA şi ANI, a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga. El a arătat, după şedinţa BPN al PDL, că nu este vina DNA şi a ANI pentru faptul că 10 dintre miniştrii Cabinetului Ponta au fost nevoiţi să părăsească guvernul. “PDL constată că zilele acestea domnul Crin Antonescu şi PNL pregătesc o nouă răscoală împotriva instituţiilor statului pe motiv că se simte persecutat de către unele dintre acestea. Am remarcat ieri la liderul PNL un nou derapaj de la democraţie. Preşedintele PNL crede că instituţii precum DNA şi ANI sunt partizane şi acţionează împotriva PNL şi cere primului ministru coalizarea pentru luarea unor măsuri împotriva acestora”, a spus Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă. El a arătat că orice fel de demers comun al USL împotriva ANI şi DNA va fi “aspru decontat de România”. “De aceea, facem un apel la responsabilitate din partea premierului şi a preşedintelui Senatului Crin Antonescu”, a adăugat Blaga. El a arătat că, în caz contrar, PDL “se va opune cu toate forţele în Parlament”, menţionând că democrat-liberalii consideră că nu trebuie modificate nici legea de funcţionare a ANI şi nici cea privind funcţionarea DNA. Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat, duminică, că nu este întâmplător faptul că ANI nu are, de un an, altă activitate decât PNL, el arătând că se va discuta, la Constanţa, cu PSD, despre asumarea unei responsabilităţi comune în ce priveşte funcţionarea partizană a unor instituţii.