La iniţiativa Consulului General al Romaniei la Lyon, Gabriela Dăncău, în perioada 26-27 august a.c., vice-primarul comunei Vaugneray din Franţa şi consilier municipal, Genevieve Hector, va vizita localitatea Dăbuleni din judeţul Dolj. Comuna Vaugneray este situată la cca 20 de km de oraşul Lyon, iar economia sa este bazată pe agricultură, comerţ, artizanat şi turism. Reprezentatul localităţii franceze va avea discuţii cu autorităţile locale din Dăbuleni pentru susţinerea şi încurajarea cooperării între localităţile Dabuleni şi Vaugneray, realizarea unor relaţii de înfrăţire şi colaborare, precum şi despre oportunităţile de afaceri şi investiţii în comuna Dăbuleni.
În cadrul întâlnirii, Vasile Tudor, viceprimarul oraşului Dăbuleni şi Genevieve Hector, viceprimarul localităţii Vaugneray vor semna, scrisoarea de intenţie privind stabilirea unei relaţii de înfrăţire între cele două localităţi, având importante aspecte de complementaritate care pot fi fructificate prin schimburi şi cooperare în domeniile agricol, în cultură, educaţie, ştiință, turism etc. De asemenea, partea română se va deplasa în Franţa, în perioada imediat următoare, pentru semnarea acordului de înfrăţire între localităţi.