Şoferul care a trecut pe culoarea roşie a semaforului electric, a lovit o ambulanţă, a accidentat o fată în vârstă de 13 ani, la intersecţia bulevardului „1 Mai” cu strada „Tabaci” şi a fugit, a fost prins de poliţişti. Este vorba despre un tânăr de 18 ani, din comuna Vârvoru de Jos, care nu are permis de conducere. Miercuri seara, Judecătoria Craiova a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, marţi seara, poliţiştii Biroului Rutier Craiova, în urma investigaţiilor efectuate, au reuşit să-l prindă pe autorul accidentului produs luni, 12 august, în Craiova, la intersecţia străzii „Tabaci” cu bulevardul „1 Mai”. Este vorba despre Dănuţ Petcu, de 18 ani, din comuna Vârvoru de Jos, care a fost reţinut pentru 24 de ore. Oamenii legii au stabilit că acesta fugise de la locul accidentului pentru că nu avea permis de conducere.
“Din cercetări a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, pe numele său fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducere fără permis”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
După ce a petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de miercuri, Dănuţ Petcu a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în urma audierii procurorii luând decizia de a sesiza instanţa de judecată. Miercuri seara, magistraţii Judecătoriei Craiova au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Dănuţ Petcu.
Reamintim că luni, 12 august, în jurul orei 11.00, o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Dolj, care circula către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde transporta un pacient, a fost lovită de un autoturism Opel Calibra, înmatriculat în Italia. În urma impactului, şoferul a pierdut controlul autoturismului şi a lovit o tânără care aştepta să traverseze strada. Imediat după producerea accidentului şoferul Opelului a fugit de la locul faptei, iar victima, Adelina T., în vârstă de 13 ani, din comuna doljeană Bucovăţ, a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale. Din cercetările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut pe fondul nerespectării culorii roşu a semaforului electric de către conducătorul autoturismului Opel.