Pertinenta declaraţie a lui Mircea Geoană

0
393

Paradoxal, dacă uneori declaraţiile „de uz intern”, evident politice, ale senatorului de Dolj Mircea Geoană, au mai suscitat comentarii „contra”, chiar pătimaşe, cele de uz extern au probat sistematic talent politic şi abilitate diplomatică. Nu e vorba de promovarea unui standard dublu, ci de cu totul altceva, mult mai rafinat, mai exact de un profesionalism în materie de diplomaţie. Care pentru Mircea Geoană nu este o dexteritate anexă, conjuncturală, ci chiar vocaţie. Iată ce a declarat pentru Mediafax fostul bun ministru de Externe al României. „Atitudinea Ungariei nu este o noutate pentru nimeni. Declaraţiile extremiştilor din ţara vecină sunt un element de instabilitate nu de azi, de ieri, ci de ani întregi. Acţiunile iredentiste trebuie sancţionate dur. Preşedintele Traian Băsescu trebuia să ia atitudine din momentul în care au început declaraţiile şi acţiunile destabilizatoare, nu astăzi, când este mânat doar de interese electorale. (…) Nu ne putem permite, mai ales în contextul reputaţiei pe care o avem, din păcate, în rândul partenerilor externi, să escaladăm un conflict care nu ne face bine. (…)”. Mircea Geoană nu omite să-i readucă aminte preşedintelui Traian Băsescu că era, până deunăzi, „cel mai bun prieten din regiune” al premierului Ungariei, Viktor Orban şi acum un an, la Balvanyos, se plimbau de braţ. În opinia lui Mircea Geoană, astfel de discuţii nu-şi au rostul în România anului 2013, membră a Uniunii Europene, existând riscul ca ţara noastră să fie văzută ca un factor de dezechilibru în Europa. Mai pe şleau, liderului Jobbik nu-i răspunzi cu jobbikării. E adevărat că aceste extremisme sunt de obicei ştiri de vară, deşi anul acesta s-a sărit rău calul. Cumpătarea diplomatului Mircea Geoană nu este deloc surprinzătoare şi se circumscrie tonului bine calibrat, în orice împrejurare în care a fost vorba de demersuri de asemenea factură. În pofida atâtor şi atâtor pasagere „accidente de parcurs politic”, chimia diplomatului cu acelaşi nume nu s-a modificat. Ţâfna i-a rămas străină, nu se bălăceşte în sofisme ieftine, iar simţul oportunităţii e viu. Cunoaşte bine „pragul de reactivitate” al cancelariilor europene, dar şi al actorilor politici de pe continent. Fie că enunţă un punct de vedere privind relaţiile cu Moscova, unde are încă, în şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, un partener de dialog, motiv pentru care n-a ezitat să-l laude pe Titus Corlăţean după vizita acestuia în capitala Rusiei, fie că aminteşte ceva despre Belgrad, ca să nu mai vorbim de Berlin, Paris, Roma sau Strasbourg, Mircea Geoană lasă impresia că ştie cu exactitate grila în care îi va fi decriptat mesajul, motiv pentru care nota de deplină salubritate a discursului i-a rămas dominantă. Tentativele de a-l scufunda în nămolul politic al Dâmboviţei, chiar de apropiaţi, care i-au supralicitat unele erori umane, nu l-au terminat pe senatorul de Dolj, şi acum cu o bună popularitate la Dăbuleni şi în zona imediată, care are virtutea de a asculta, deşi ştie o mulţime de lucruri, pregătindu-se cu argumente pentru intervenţia următoare. Una inteligentă.