Rusia şi China au interzis produsele Fonterra, iar Arabia Saudită a confiscat un lot de lapte praf contaminat

0
332

Autorităţile ruse au anunţat ieri interzicerea produselor lactate ale gigantului agroalimentar neozeelandez Fonterra, care a dezvăluit că a descoperit în unele loturi o bacterie ce ar putea cauza botulismul, în timp ce Arabia Saudită a comunicat că a confiscat un lot de lapte praf. Agenţia rusă pentru protecţia consumatorilor, Rospotrebnadzor, a anunţat într-un comunicat „retragerea din comerţ a unor produse lactate potenţial contaminate ale societăţii Fonterra şi oprirea importării lor pe teritoriul Federaţiei Ruse”. Ea a îndeamnat consumatorii să „evite consumul” de produse lactate ale grupului agroalimentar şi a anunţat că efectuează controale. Pe de altă parte, autorităţile saudite au anunţat că au confiscat, înainte de comercializare, un lot de lapte praf de la gigantul agroalimentar neozeelandez care conţinea o bacterie ce putea cauza botulismul. Presa saudită scria ieri că Autoritatea Generală pentru Alimentaţie şi Medicamente a anunţat că a fost alertată de către autorităţi sanitare internaţionale cu privire la prezenţa bacteriei. O anchetă a permis să se stabilească faptul că lotul nu a fost autorizat, încă, de către Autoritatea saudită şi că „nu a fost distribuit pe piaţă”. „Din cauza riscului pe care îl prezintă pentru sănătate, Autoritatea va proceda, în colaborare cu serviciile vizate, la distrugerea acestui lot”, a anunţat organismul saudit, potrivit presei. Fonterra a dezvăluit în weekend că trei loturi de zer, utilizat la fabricarea laptelui praf şi a unor băuturi pentru sportivi, conţineau, în mai 2012, Clostridium botulinum, care poate cauza botulism, o boală ce poate provoca paralizia, chiar moartea. Patronul grupului, Theo Spierings, şi-a prezentat „scuze” într-o conferinţă de presă, ieri, la Beijing, şi a promis că Fonterra va testa „toate produsele care pleacă din Noua Zeelandă, ca măsură de precauţie”.

Ţările din Uniunea Europeană nu au importat din Noua Zeelandă produse lactate contaminate cu bacteria ce poate cauza botulism, a declarat ieri pentru EFE purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, Frederic Vincent. Faptul că în spaţiul UE nu au ajuns loturi cu produse contaminate face să nu existe nevoia luării de măsuri de precauţie pentru moment, deşi Comisia şi autorităţile din Noua Zeelandă rămân în contact, a precizat oficialul european. China a cerut la sfârşitul săptămânii companiilor sale care importă produse lactate de la compania Fonterra să le retragă imediat de pe piaţă, existând pericolul de a fi contaminate.