Velodromul, util… artiştilor! Şapte sculptori în marmură îl vor transforma într-un muzeu în aer liber

0
375

Dacă tot nu găzduiește competiții de ciclism, velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu” este util… artiștilor! De ieri, până la sfârșitul lunii, aici se va desfășura ediția inaugurală a Simpozionului Național de Sculptură „Drumuri Brâncușiene”, eveniment organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Primăria municipiului. Șapte artiști din Craiova, București, Timișoara și Târgu Jiu vor ciopli, sub soarele arzător al lui Gustar, tot atâtea blocuri de marmură de Rușchița, lucrările rezultate urmând a fi donate municipalității și amplasate apoi în diverse zone ale orașului. Munca le va fi răsplătită, desigur, dar nu numai cu diplome, ci și cu bani: echivalentul în lei a 1.000 de euro, pentru fiecare! Simpozionul se vrea a deveni o tradiție și a se transforma, în viitor, într-unul cu caracter internațional. Totodată, declară organizatorii, este „o avanpremieră” la viitorul Centru Cultural „Constantin Brâncuși”, care se va deschide la Craiova.

S-a născut în Gorj, la Hobița, motiv pentru care la Târgu Jiu are loc, de ani buni, Simpozionul Internațional de Sculptură „Brâncușiana”. La Craiova a urmat însă, între 1894 și 1898, Școala de Arte și Meserii, pornind apoi pe drumul devenirii unuia dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor. De aceea – spun organizatorii – s-au gândit la Constantin Brâncuși când au intitulat „Drumuri Brâncușiene” simpozionul național de sculptură.

Evenimentul se află la prima ediție și este organizat în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova, Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Dolj, R.A.T. Craiova, R.A.A.D.P.F.L. Craiova, SC Salubritate Craiova SRL și Compania de Apă Oltenia. Sponsor este firma RECON SA, cu sprijinul căreia au fost achiziționate cele opt blocuri de marmură (unul fiind păstrat de rezervă), luate direct din cariera de la Rușchița, din județul Caraș-Severin.

Șapte sculptori „aleși pe sprânceană”

«Este o noutate pentru Craiova, însă sperăm să rămână o tradiție și în fiecare an să se desfășoare aici nu numai un simpozion național, ci chiar să-l transformăm într-unul internațional», a declarat Ana-Maria Constantinescu, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”. Referindu-se la cei șapte artiști participanți, aceasta a menționat că „au fost aleși pe sprânceană”: «Împreună cu doamna primar (n.r. – Lia Olguța Vasilescu) le-am analizat în detaliu operele. Sunt printre cei mai buni sculptori din țară, nu există nici o urmă de îndoială. Avem foarte mare încredere în dumnealor și suntem siguri că operele lor vor fi de excepție. Timp de o lună îi veți găsi pe velodrom, unde vor transforma aceste blocuri de marmură în niște lucruri excepționale. Îi invităm și pe craioveni să vină să îi vadă».

Până pe 31 august vor lucra pe o temă la libera alegere, în funcţie de cum îi inspiră dimensiunea şi forma blocului de marmură, Paul Popescu – coordonatorul simpozionului (Târgu Jiu), Eugen Barzu (Timișoara), Valentin Duicu (București), Marcel Voinea, Emilian Popescu – curatorul simpozionului, Alin Totescu și Dan Nica, toți patru din Craiova, ultimul înlocuindu-l pe Vasile Soponariu, care, din cauza unor probleme personale, a fost nevoit să renunțe la participare. Selectarea lor s-a făcut pe baza câtorva criterii: să fie sculptori profesionişti (licenţiaţi în sculptură), membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu activitate recunoscută în sculptura monumentală de for public şi cu experienţă de minimum trei simpozioane naţionale şi/sau internaţionale de sculptură în piatră.

Aproape le vor sta și scriitorul gorjean Vasile Vasiescu – redactor-șef al revistelor de cultură „După Brâncuși” și „Lumea gorjenească”, și Florin Rogneanu – managerul Muzeului de Artă din Craiova. «Într-un fel, acest simpozion național este o avanpremieră la viitorul Centru Cultural „Constantin Brâncuși” care se va deschide la Craiova și la al cărui proiect se lucrează în prezent. Va fi al doilea din Europa, după Muzeul „Brâncuși” de la Centrul „Pompidou” din Paris», a subliniat Rogneanu.

„Pe soarele ăsta… m-aș mulțumi cu cel mai mic bloc de marmură!”

Ieri, în prima zi a simpozionului, artiștii au numerotat blocurile de marmură, apoi le-au tras la sorți. „Așa se aleg în taberele de sculptură, apoi fiecare concepe în funcție de dimensiunea și forma blocului pe care îl primește. Eu pentru fiecare din cele opt de aici am câte o variantă, dar… m-aș mulțumi cu cel mai mic, să nu muncesc atât de mult! Mai ales pe soarele ăsta, care se spune că în august o să fie foarte acid”, a declarat, mai în glumă, mai în serios, artistul Marcel Voinea, totodată președintele Filialei Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România. „Marmura este un material dificil, care necesită timp și răbdare. Noi ne hazardăm să facem lucrări din marmură într-o lună… Lui Michelangelo îi trebuiau cinci-șase ani să realizeze o lucrare, noi o facem într-o lună…”, a adăugat acesta.

Au acceptat câte 1.000 de euro de dragul ediției inaugurale…

Dincolo de plăcerea de a lucra, artiștii vor avea și o satisfacție… financiară: echivalentul în lei a 1.000 de euro. Suma nu li se pare deloc mare, comparând-o cu cele primite la alte manifestări similare din țară, unde, spun ei, este dublă. „Este o primă, drept de autor se numește. Le nivel național e mult mai mare. Dar aici, fiind o primă ediție, de dragul de a porni la drum am acceptat. Pe parcurs, lumea se va lămuri cam despre ce este vorba și o să vedeți că nu e deloc ușor. În plus, se lucrează cu ustensilele fiecăruia, în condițiile specifice simpozionului – praf, căldură…”, a explicat Paul Popescu. Totodată, artiștilor le vor fi asigurate cazarea și masa pe parcursul desfășurării simpozionului, iar pe 31 august, în cadrul festivității de închidere, vor fi răsplătiți cu diplome.

Șapte opere vor înfrumuseța părculețele ori… sensurile giratorii

Operele rezultate în urma ediției I a Simpozionului Național de Sculptură „Drumuri Brâncușiene” vor fi vor fi donate de artiști organizatorului principal al manifestării, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. „Urmează ca, la rândul nostru, să le donăm Primăriei municipiului Craiova, pentru a fi amplasate în diverse puncte ale orașului, cât mai vizibile, indiferent că este vorba de un sens giratoriu sau de un părculeț”, a precizat Ana-Maria Constantinescu.

Marcel Voinea, președintele Filialei Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România: «Un simpozion de asemenea anvergură la Craiova este binevenit. Trebuia să aibă loc demult. Țin minte că în urmă cu vreo zece ani am gândit ca ceva asemănător să se desfășoare în Luncă, cu toată „bucătăria” acolo – de la mâncare, cazare până la lucru. Sculpturile urma să fie amplasate de bulevardul care duce la Luncă, iar acesta să primească numele „Constantin Brâncuși”. De ce proiectul nu s-a mai concretizat… habar nu am. Dar e bine că se întâmplă și acum. Eu am început să particip la tabere de sculptură în ’77, la Măgura, care este vestită în toată Europa. După aceea am fost la Săliște, în Mărginimea Sibiului, iarăși o tabără foarte frumoasă, unde se sculptează în lemn. Apoi la Simpozionul Internațional de Sculptură „Brâncușiana” de la Târgu Jiu și la cel de la Plopeni, unde s-a lucrat în lemn de stejar».