Peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare protestează, joi, de la ora 10.00, în parcul din faţa Ministerului Transporturilor, semnalând privatizarea defectuoasă şi lipsită de transparenţă a SNTFM CFR Marfă SA.
‘La acţiunea de astăzi (joi-n.r.) participă peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare din toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că managementul SNTFM CFR Marfă SA intenţionează să reducă programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor salariaţilor, dar să efectueze concedieri colective în sectorul feroviar’, a spus Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR).
Potrivit acestuia, dacă acţiunile de protest din stradă nu vor avea rezultatul scontat, să ia în calcul şi organizarea unei greve generale.
‘Dacă autorităţile nu vor identifica o soluţie pentru rezolvarea problemelor noastre, vom convoca forurile de conducere ale organizaţiei sindicale, în vederea organizării, în perioada următoare, a unei greve generale’, a spus Măntescu.
Conform autorizaţiei eliberate de Primăria Capitalei, manifestanţii vor încheia acţiunea revendicativă din faţa Ministerului Transporturilor la ora 11.15, plecând apoi într-un marş spre Piaţa Victoriei, unde acţiunea de protest va continua până la ora 12.30