Trebuie să plătească TVA dacă deţin peste 200 de ha – Fermierii doljeni, în vizorul ministrului Finanţelor Publice

0
320

Fermierii din Dolj, care au în proprietate sau în arendă suprafeţe mari de teren, trebuie să plătească statului TVA-ul pe ultimii trei ani, rezultat în urma valorificării recoltelor obţinute de ei, ca persoane fizice. „Fiscul aplică legea în cazul fermierilor din judeţul Dolj (…). Noi avem obligaţia ca în termen de cinci ani să încasăm creanţele bugetare pentru contribuabilii care nu le-au declarat sau nu le-au plătit”, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţeanu. Toate persoanele fizice care din 2007 au fost înregistrate la APIA cu peste 200 de ha, trebuie să plătească TVA pe produsele obţinute”, a precizat, ieri, şi directorul APIA Dolj, Sergiu Drăgancea.

Finanţele au solicitat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj o situaţie cu toate persoanele fizice care lucrează zeci sau sute de hectare, întrucât cele care au înregistrat venituri de peste 35.000 de euro au obligaţii fiscale la buget. „Nu este vorba despre aplicarea retroactivă a legii. În timp, unele administraţii financiare nu şi-au făcut treaba. Vreau să vă spun că în 2008 ANAF nu a aplicat legea privind taxarea vânzării de locuinţe. A trebui să vină domnul Blejnar (n.r. Sorin Blejnar, preşedintele ANAF) şi să se aplice legea. Nu este retroactiv, cadrul legal era. Noi avem obligaţia ca în termen de cinci ani să încasăm creanţele bugetare pentru contribuabilii care nu le-au declarat sau nu le-au plătit. Este aplicarea legii, dar nu retroactivă. Sigur că creăm un disconfort contribuabililor pentru că unele unităţi fiscale din teritoriu nu s-au implicat, şi chiar de la nivel central. În 2008 puteau să încaseze aceste sume la bugetul statului”, a precizat ministrul Finanţelor.

Potrivit Fiscului, în Dolj există persoane care lucrează şi 200 de hectare pe persoana fizică, dar care nu au plătit niciodată TVA şi, conform Codului Fiscal, agricultorii aflaţi în această situaţie trebuie să meargă la administraţia financiară de care aparţin şi să se înregistreze ca şi plătitori de TVA