Program de sărbătoare pentru spitale

0
274

În perioada Sărbătorilor de Rusalii (11-13 iunie a.c.) unităţile sanitare doljene vor funcţiona cu program de zile libere. Pentru că ambulatoriile de specialitate ale spitalelor nu lucrează, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată prin intermediul unităţilor de primiri urgenţă şi a camerelor de gardă.

În municipiul Craiova, sâmbătă, duminică şi luni vor funcţiona non-stop Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova, Camera de Gardă a Spitalului Clinic „Boli Infecţioase” din Craiova şi Camera de Gardă a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au precizat că în mediul rural, fără întrerupere vor funcţiona centrele de permanenţă din localităţile Amărăştii de Jos, Bulzeşti-Frăţila, Goicea, Pleniţa şi Brabova. Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD, apelabile la numărul de telefon 112, vor avea în zilele de sărbătoare program normal de lucru.

În ceea ce priveşte farmaciile craiovene, majoritatea vor lucra cu program de sfârşit de săptămână. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, în Craiova vor fi şi unităţi farmaceutice ce vor avea program non-stop. Astfel, farmacia Trei F, situată pe Calea Bucureşti, farmaciile din lanţul City Pharma – cea de la Gară, farmacia din zona Pieţei Centrale şi cea de pe Bulevardul „Nicolae Titulescu” – vor fi deschise permanent de Rusalii.