Băsescu: Până în acest moment câştigătorul CFR Marfă nu are bani să cumpere compania

0
342

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani “pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă, adăgând că anunţul Guvernului că trebuie aşteptat avizul Consiliului Concurenţei pentru semnarea contractului de privatizare este o “intoxicare şi o minciună”. “Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte – în momentul de faţă nu sunt prea multe bănci dispuse să finanţeze – de unde o să găsească bani pentru modernizarea companiei? Are nevoie de locomotive moderne, de vagoane modernizate, de depouri modernizate, de multe altele”, a arătat Traian Băsescu. Șeful statului a explicat că,  “fără să fie rea intenţei, fără să fie joc politic, consider că privatizarea în condiţiile pe care eu le înţeleg, şi vreau să subliniez că eu nu consider că înţeleg poate mai bine ca domnul Ponta, sunt sigur că dânsul vorbeşte foarte responsabil şi foarte bine intenţionat, dar de aceea consider că dânsul trebuie să îşi menţină responsabilitatea politică pentru procesul de privatizare al CFR Marfă”. În felul acesta a justificat Traian Băsescu de ce dorește ca premierul Victor Ponta să rămână ministru interimar al Transporturilor 45 de zile și nu se grăbește să-l numească pe Ovidiu Silaghi în acest post.