Condamnaţi la închisoare cu executare după ce au golit conturile unor americani

0
1703

Magistrații Tribunalului Dolj au condamnat opt persoane, acuzate că au golit conturile unor americani prin activități de tip „phishing”, la câte 3 ani de închisoare, unul singur primind 4 ani. Gruparea a fost destructurată în urma unei acțiuni de amploare desfășurate pe 30 august 2012, când polițiștii și procurorii de crimă organizată craioveni au descins la 15 adrese de pe raza judeţelor Dolj, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Cluj. Cei opt au fost trimiși în judecată la începutul lunii februarie 2013, iar sentința a fost pronunțată marți, 16 iulie a.c. și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa, BCCO Galaţi, BCCO Cluj, IPJ Dolj şi Serviciul de Operaţiuni Speciale (SOS) Craiova, au descins, pe 30 august 2012, la 15 locaţii de pe raza judeţelor Dolj, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni informatice.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării, prin activităţi de tip „phishing”, „vishing” şi „spam”, pe servere închiriate, cu ajutorul unor aplicaţii informatice, în perioada martie 2011 – august 2012, au obţinut câteva zeci de mii de numere de carduri aferente conturilor unor cetăţeni americani. Ulterior, aceștia au falsificat carduri pe baza datelor obţinute fraudulos și au golit conturile americanilor. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării închiriaseră mai multe vile la mare, în Constanţa, ca să nu „opereze” de la locuinţele lor. Apoi, sub diverse pretexte, au închiriat mai multe servere ale unor societăţi comerciale pe care le-au folosit ca să intre în sistemele informatice ale mai multor unităţi bancare din SUA.

Astfel, clienţii băncilor primeau mesaje – ca şi când ar fi venit din partea băncii – prin care erau anunţaţi că le-au fost compromise cardurile şi urmează să li se blocheze conturile şi erau sfătuiţi să apeleze un număr de telefon, pentru a obţine alt card. Iniţial, clienţii ghinionişti nu au avut suspiciuni, mai ales că, în momentul în care apelau numărul de telefon intra un robot – o aplicaţie informatică a grupării româneşti – şi, într-o engleză exemplară, erau informaţi ce paşi trebuie să urmeze pentru a obţine un alt card. Aplicaţia le solicita toate datele de identificare, numerele cardurilor bancare şi ale conturilor, pe baza cărora membrii reţelei infracţionale au lăsat fără bani destui cetăţeni americani.

15 persoane audiate, 8 trimise în judecată

În urma descinderilor 15 persoane au fost ridicate şi aduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri, șapte persoane fiind arestate preventiv. Este vorba despre Gabriel Arseni (23 de ani), Lucian Picoş (22 de ani), Valentin Şerban (24 de ani), fraţii Ionuţ şi Mihai Popârţac (23, respectiv 24 de ani), toţi din Brăila, Valentin Gherasim (25 de ani), din Năvodari, şi Adrian Mitan (27 de ani), din Galaţi.

Pe 4 februarie 2013 procurorii DIICOT Craiova au trimis în judecată, în acest caz, opt persoane: Andrei Marian Jaravete, Ștefan Dănacu, Adelin Gabriel Parfeni, Mihai Adrian Popîrțac, Lucian Ion Picoș, Adrian Mitan, Valentin Gherasim și Marian Valentin Șerban. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunțat sentința marți, 16 iulie a.c., toți cei opt inculpați fiind găsiți vinovați și condamnați la pedepse cu executare. Valentin Gherasim a primit 4 ani de închisoare, iar restul au primit câte 3 ani de închisoare cu executare. Instanța a admis acţiunea civilă formulată de către Compania “American Express” și i-a obligat pe Parfeni Adelin Gabriel, Popârţac Mihai Adrian şi Picoş Lucian Ion în solidar la plata sumei de 17.574,99 de euro. Judecătorii au confiscat de la Valentin Marian Şerban un autoturism marca VW model Golf, înmatriculat provizoriu sub nr. DJ-037716 asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurator pe 20.09.2012, dar și suma de 33.000 lei ridicată din locuinţa lui Popârţac, sumele de 2.750 euro şi 270 lei ridicate din locuinţa lui Mitan pe 30.08.2012. În aceeași sentință, Jaravete Andrei Marian, Parfeni Adelin Gabriel, Popârţac Mihai Adrian, Picoş Lucian Ion, Mitan Adrian, Gherasim Valentin și Şerban Valentin Marian au fost obligați la plata sumei de câte 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe Dănacu, la plata sumei de 4.400 lei cheltuieli judiciare către stat.