Au şi oraşele destinul lor? Cu siguranţă: asemenea cărţilor cărora anii le adaugă, potenţându-le, cipuri înnoitoare de memorie, oraşele supravieţuiesc intemperiilor vremurilor graţie isprăvilor culturale. Condiţia lor culturală le conferă imponderabilitatea prin care, în faţa vitregiilor de tot felul, încă le mai regăsim, prin semnele spuzind de poveri, aura aceea de poveste în care nişte spirite singulare le tutelează destinul.
Pentru cine nu ştie, Craiova deţine câteva primate spirituale de rezonanţă universală: o străveche ctitorie şcolară circumscrisă unei eparhii, Obedeanu, în care va fi învăţat şi copilul Tudor Vladimirescu, un colegiu, preluând, mai târziu, numele regelui Carol I, al doilea din vechiul regat, după Sf. Sava din Bucureşti, un teatru pus în operă cu doar câteva clipe înaintea celebrei Hore A Unirii glorificând marea ispravă a lui Cuza şi a revoluţionarilor paşoptişti, ca să nu mai vorbim de Constantin Lecca, de Mozaikul său revuistic, de editura şi tipografia Samitca unde o foarte tânără concurând, în precocitate şi destin cu Iulia Hasdeu, dădea la iveală întâia traducere – şi nu numai de la noi – a Divinei Comedii a lui Dante.
Doar peste câţiva ani, la răscruce de veacuri, două spirite tutelare aveau să înscrie Craiova în panteonul tumultoaselor renovări avangardiste ale artei şi ale culturii autohtone şi europene: Al. Macedonski şi Constantin Brâncuşi.
Şi, din nou, pentru cine nu ştie, prin primele decenii ale trecutului veac, în câteva publicaţii culturale ce apăreau aici, se scria de către Elena Farago şi comilitonii săi adunaţi săptămânal într-o odaie păstrată încă în incinta Bibliotecii „Aman” cu egală promptitudine şi sagacitate despre cărţi, expoziţii şi spectacole muzicale ori teatrale ce abia se întâmplaseră prin marile metropole ale bătrânului continent.
Şi să nu se uite că, în fertilii ani ’30, doi tineri abia ieşiţi de pe porţile liceului, Tiberiu Iliescu şi Tiberiu Tretinescu, trimiteau spre cititori una dintre cele mai incitante reviste literare ale vremii, „Meridian” în care avându-l colaborator şi pe E. Ionescu.
Hulită de mulţi, supusă nedreptei concurenţe a unui renume, acela al unei hoarde de moşieri, în competiţia dură cu câmpia grânară pe care o tutelează, iubită cu patimă de alţii, poate mai puţini, Craiova se regăseşte acum în momentul fast al resurecţiei sale culturale.
Au şi oraşele destinul lor! Destinul Craiovei, derobată de povara unei industrii ce i-a adus şi glorie, dar şi insidii, trebuie căutat acum în cutele vălurite ale istoriei ei culturale. Şi sub imperativul renovării, al inovării şi al avansării în perspectiva ctitoritoare de irepetabile acte culturale.
GEORGE POPESCU
