Regrete tardive şi amnezie generală

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi-a exprimat îndoiala în privinţa finalizării demersului referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, opinând că discuţiile pe această temă „nu sunt serioase”, ci doar un prilej de campanie electorală. Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), de care ne-am adus, astfel, aminte, a mai precizat: „Şi acum modul de absorbţie a fondurilor europene se face transparent. Această argumentaţie nu stă în picioare”. Johannis a reprezentat, în toamna anului 2009, imediat după căderea, în Parlament, prin moţiune de cenzură, a Guvernului Emil Boc, oferta pentru funcţia de prim-ministru a opoziţiei majoritare (PSD, PNL, PC, UDMR, minorităţi naţionale), neacceptată de Traian Băsescu, care l-a desemnat, mai întâi, pe Lucian Croitoru, apoi pe Liviu Negoiţă, primarul de sector al Capitalei, să facă Guvernul. Fără nici un rezultat. De bună seamă că această frondă nejustificată n-a picat deloc bine la Berlin şi nici în Bundestag, unde atât parlamentarii CDU, cât şi cei ai SPD, intervievaţi, s-au declarat surprinşi de ceea ce se întâmpla la Bucureşti. A trebuit să treacă o vreme ca să realizăm că inclusiv cancelarul Angela Merkel, într-o scurtă descindere în Capitală, revenind de la Sofia, pentru a se deplasa la Cluj-Napoca, unde i se decerna de către Universitatea „Babeş-Bolyai” titlul de Doctor Honoris Causa, nu era deloc încântată de dialogul purtat, inclusiv la Palatul Victoria, cu premierul Emil Boc. Stăteam deja „prost” cu Parisul, o ştiam, şi nu doream deloc să stăm identic cu Berlinul. Angela Merkel a invocat alte motive, pe tonul său glacial, dar, cu siguranţă că avea cunoştinţă şi de refuzul lui Traian Băsescu de a-l accepta ca premier pe Klaus Johannis, primarul Sibiului şi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor. Nouă ni se rezerva însă reformistul Guvern actual, poziţionat la cota de încredere cunoscută. Problema este că nici în exterior nu exprimă mare încredere, autorităţile olandeze, prin vocea ambasadorului acestei ţări la UE, Tanya van Gool, afirmând că România „nu este un stat de drept”. În felul acesta Olanda sugera că ar putea bloca accederea României la spaţiul Schengen, după ce Franţa, Germania şi Finlanda mimaseră un pas înapoi. Ieri, ministrul olandez pentru Imigraţie, Gerd Leers, a anunţat că Guvernul ţării sale se va pronunţa în 2012 în privinţa cererilor de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, după o perioadă de probă pentru cele două ţări. Cum necesară era aprobarea în unanimitate a celorlalţi 26 de membri actuali, realizăm că am fi avut nevoie, pe lângă o bună pregătire, pe care susţinem că o avem, şi de noroc, dar şi de un discret lobby, în limbaj politic modern, noi nescăpând de complexul pilei. La Berlin, Paris, Amsterdam, şi nu numai, Bucureştiul nu beneficiază de sprijin prietenesc. De ce oare?