Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa organizează în lunile iulie şi agust a doua ediţie a programului parohial „Calea mântuirii”. În cadrul acestuia, în fiecare miercuri, dupa slujba Acatistului, începând cu ora 19.30, au loc discuţii catehetice pe marginea unor teme propuse în prealabil de credincioşi. «Aceste discuţii vin ca răspuns la întrebările pe care enoriaşii le înaintează pe adresa de e-mail a parohiei, parohiabrandusa@gmail.com, pe care primesc „Agenda creştină”. Pogramul catehetic derulat la parohia noastră se bucură de mare interes în rândul credincioşilor, inclusiv al tinerilor, care au fost prezenţi în număr mare la aceste întâlniri şi care se implică activ în cadrul dezbaterilor pe diverse teme teologice», a spus părintele Gabriel Sorescu, parohul Bisericii Brânduşa.