Pe toată întinderea Doljului a plouat consistent

0
394

Fapt mai rar, ca în debutul lunii lui cuptor să plouă atât de consistent pe toată întinderea Doljului, dar iată, s-a întâmplat, deşi progozele nu anunţau aşa ceva cu certitudine. Se estimează deja o medie de circa 25 litri/mp, dar şi valori mai mari în anumite zone, ceea ce permite o reaprovizionare a solului cu umiditatea necesară bunei vegetaţii a tuturor culturilor agricole. Este adevărat că precipitaţiile căzute perturbă, pentru câteva zile, recoltatul grâului, dar meteorologul Ion Marinică, de la Centrul Meteorologic Regional Oltenia, ne încredinţează că cerul se înseninează şi luna iulie îşi reintră în drepturile ei legitime.