Despre „Tradiţii şi sărbători de vară”, la Casa Băniei

0
465

La Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) are loc astăzi o nouă manifestare din cadrul proiectului cultural „Patrimoniul imaterial al popoarelor francofone”.

Intitulată „Tradiţii şi sărbători de vară”, aceasta începe la ora 10.30 și dă prilejul gazdelor și invitaților să vorbească despre „Simbolistica rituală a pâinii” (dr. Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie), „Călușul, Sânzienele, Drăgaica” (prof. dr. Maria Tronea – Asociația Română a Profesorilor de Franceză) și „Facerea pâinii în Oltenia” (prof. dr. Mirela Mitu, prof. dr. Petruța Ungureanu, bibliotecar Marinela Carauleanu, dr. Irinel Cănureci). De asemenea, va fi vizionat documentarul etnografic „Facerea pâinii în Oltenia”, iar în încheiere Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului” va prezenta un program artistic.

Proiectul cultural „Patrimoniul imaterial al popoarelor francofone: Tradiţii şi sărbători de vară” / „Le patrimoine immatériel des peuples francophones: Traditions et fêtes d’été” este susţinut de Consiliul Judeţean Dolj și se desfășoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Primăria Calafat şi Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului”, Liceul Tehnologic Transporturi CF și Colegiul Național „Ștefan Velovan” Craiova, sub egida Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Scopul este promovarea şi valorizarea folclorului autentic, începând cu folclorul şi tradiţiile populare româneşti, unele încă vii, altele pe cale de dispariţie sau chiar uitate.

În cadrul proiectului, în luna martie a.c. la Casa Băniei s-a desfășurat manifestarea „Tradiţii şi obiceiuri de primăvară: Doină, doină, cântec dulce…”, iar în aprilie – o activitate având ca temă încondeierea ouălor în Oltenia şi obiceiurile pascale din această zonă etnografică.