Noua lege a malpraxisului intră în dezbatere publică

0
403

Numărul tot mai mare de plângeri formulate împotriva medicilor a determinat autorităţile sanitare să se gândească serios la elaborarea unei noi legi a malpraxisului. La fel de adevărat este însă că noul pachet legislativ ar urma să clarifice, acolo unde se impune, suspiciunile ce planează asupra personalui medical în astfel de cazuri.     

Tot mai mulţi bolnavi sau rude ale acestora i-au acuzat pe doctori de comiterea unor greşeli în efectuarea actului medical. Din păcate, în unele cazuri, aceste erori s-au soldat cu decesul pacientului, în altele a fost vorba de prejudicii grave aduse asupra stării de sănătate. Cum în cele mai multe situaţii nu a fost găsit vreun vinovat, asupra personalului sanitar, mai ales asupra medicilor ce lucrează în spitale, planează suspiciuni, uneori justificate, alteori nu.

Taxa plătită de pacienți va fi eliminată

Tocmai din acest motiv, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că pun în dezbatere publică un nou proiect de lege privind malpraxisul. Această iniţiativă porneşte de la ideea că legislaţia actuală privind rezolvarea cazurilor de culpă medicală trebuie revizuită de urgenţă având în vedere situaţiile tot mai dese în care medicii români sunt suspectaţi sau acuzaţi de malpraxis.

Noile prevederi ar urma să introducă noţiuni şi criterii clare pentru o mai bună gestionare a situaţiilor de culpă medicală sau a suspiciunilor de culpă medicală, inclusiv a modului de stabilire şi aplicare a sancţiunilor. Spre exemplu, se doreşte introducerea unei proceduri obligatorii de soluţionare amiabilă cu asiguratorul ce va fi anterioară demersurilor juridice, urmând ca aceasta să se desfăşoare între cadrul medical, pacient şi asigurator. Foarte important, mai ales pentru pacienţii lipsiţi de posibilităţi financiare, este că nu vor mai fi nevoiţi să plătească nimic în cursul procedurii, taxa ce trebuia plătită pentru experţi fiind eliminată.

Șase luni pentru înțelegerea pe cale amiabilă

O altă noutate o reprezintă limitarea intervalului de timp în care cazul se poate rezolva pe cale amiabilă, la şase luni. Dacă în această perioadă nu se ajunge la o înţelegere, următorul pas se face în justiţie. În plus, personalul medical va fi obligat să se asigure atât pentru daune materiale, cât şi morale, până în prezent fiind prevăzută plata doar pentru daune morale. Noul proiect de act normativ mai prevede şi limitarea cuantumului de despăgubiri pentru daunele morale aferente cazurilor de malpraxis, stabilindu-se un plafon care va fi actualizat. În noua formă, legea malpraxisului ar putea prevede ca pacienţii să nu mai fie obligaţi să plătească în soluţionare amiabilă, nu mai plătesc expertul, vor beneficia de o procedură predictibilă şi vor avea acces la documentele medicale ale cazului încă de la început. Medicii vor putea încheia asigurări atât pentru daune materiale, cât şi morale.

Noua lege a malpraxisului ar putea intra în vigoare anul viitor

În sistemul public de sănătate, în schimb, poliţa de asigurare va fi acoperită parţial de către angajator. Astfel, unitatea sanitară respectivă va putea evita riscul de blocare a conturilor sau de pierdere a unor sume de bani plătind pentru despăgubirile morale sau atunci când asiguratorul nu va putea plăti. În ceea ce îi priveşte pe asiguratori, aceştia vor putea să negocieze despăgubirea la un nivel inferior al cuantumului maxim pentru care se încheie contractul de asigurare vor putea să-şi facă predicţii. După toate probabilităţile, noua lege a malpraxisului va intra în vigoare abia anul viitor, odată cu reglementările din sistemul asigurărilor.